1)
VIZANTY
a fost „boierul”, BIZU un „complex insuficient
definit si interpretat inca”, SERBANESCU insa a fost „omul
dintr-o bucata” care a mers „fest” (cum spunea
Vlaicu!) si furtunos inainte spre destinul tragic si onorant al
tarii sale si al sau, care i-a fost, pare-se, sortit. A penetrat
inevitabil intr-o demna, patriotica, ostaseasca, intr-o „cuvenita”
(„repartizata”) moarte a pilotului de vanatoare, si
sedus si obligat si tributar unor circumstante de moment istorico
militare. „Acestea” nu stiau ca exista un Serbanescu,
nu coborau la identitati si individualizari „marunte”.
El, in schimb, le-a stiut, servit si onorat, subordonandu-si si
in final sacrificandu-si gandirea, simtirea, fapta, fiinta si
viata.
Si sunt
merituosi cei ce nu l-au uitat, n-au uitat TOTUL (si) in special
ziua de 18 August 1944! Si rusine celor ce fie isi spun „Serbanescu?,
pardon!, adica?...”, fie isi si ne spun „Mai lasati-ne
domnilor (bine ca nu zic tovarasi... asa cum au tot zis, tot EI,
pana mai ieri), cu aceste inutile povesti si reluari!„ Din
pacate acestia accepta si stiu mai multe despre un Closterman
(imediat te avertizeaza ca SI EI au citit „Marele circ”!),
stiu cate ceva despre Hartman ori Galand, despre Bader ori altii
iar la „sectia romani” au ACUM curajul sa-si zica
de Cantacuzino... ca de un fruct exotic, Serbanescu ramanand o
autohtona „nuca tare”... ori, asa ceva, nu se serveste
si consuma la pranzul „domnilor” romani de azi!
Serbanescu
ramane insa! Caci mai existam NOI. Apoi, apoi... poate va fi redescoperit
peste ani, decenii... daca vor mai exista ani, decenii, interes,
curiozitate, pretuire si patriotism autentic (nu cel „original”,
agresiv, jenant si daunator, scurs de pe camasile murdare ale
unor poeti ai „Curtii” de ieri sau de azi), demnitate,
trebuinta si mandria istoriei, cult al eroilor neamului, cum si
alte „ingrediente” din ce in ce mai scumpe si rare
in Romania! Asta e, Alecule! Probabil insa ca „frumoasele
cu ochi verzi” si fascinante avioane vor fi intotdeauna!:
cele doua realitati si vii bucurii, cu trup, pe care le-ai iubit...
2)
ATUNCI se canta „Zaraza” si se zbura cu P.Z.L.-uri...
ATUNCI se canta „Frumoasa mea cu ochii verzi”, se
dezrobea Basarabia si Bucovina si se plangea Ardealul...
ATUNCI se canta „Armenita” si se zbura pe Messerschmitt-uri...
ATUNCI se murea sus, foarte sus pe cer... cerul de la romani,
moartea de la yankei venita...
Caci,
da, ATUNCI cei ce n-au murit in noaptea de spaima si foc de la
Karpovka (si alte la fel cumplite locuri), in stepe dezolant pustii,
profuite ori inzapezite, reveniti in tara mureau peste orase si
anticlinate doldora de petrol, peste paduri si lanuri de grau,
peste bastini si iubiri...
Un
ATUNCI cand se sfarsesc lupta, zborul, viata, avioanele, femeile
(si cele cu ochi verzi), bucuria si durerea, ATUNCI cand se sfarseste
Lumea pentru ca Lumea este numai si numai prin TINE, prin „fiecare
TINE”, ATUNCI cand nu mai poti auzi, simti si vedea caci
toate acestea exista prin perceptia si stiutul tau, prin fiinta
si viata ta... ori acestea sunt o atat de usoara tinta si prada
al unui banal proiectil de tun de bord advers! Asta este domnule
Capitan, asta este draga Alecule, draga Omule, Aviatorule...
3)
I-am cerut Generalului aviator ION DOBRAN, fost pilot v.toare
participant in ultimul razboi (campania Est, campania „la
americani” - in tara, campania Vest... deci o intreaga tinerete
zdruncinata si expusa celor 3 razboaie ale Razboiului), apartinator
Grupului „9 Vanatoare” de sub (si) comanda av. ALEXANDRU
(Alecu) SERBANESCU, sa ne vorbeasca. Sa spuna ceva din amintire,
gand si suflet despre ACEL SERBANESCU care, intr-o vara, intr-un
august inca demn si regal, inca neprevenit si romanesc, (desi
chinuit dar autentic romanesc), inca nestropit cu saliva comunist
sovietica, a murit pentru tara sa, pentru credinta si corectitudinea
sa, pentru juramant, datorie si onoare in lupta grea si disperata
impotriva dusmanului care venea peste tara romaneasca si oameni
romani, spre a nimici.
Am crezut
ca dupa aproape 50 de ani de tacere si interdictie (comunista
si tradatoare) in a i se pronunta numele, a i se recunoaste meritele
si legitimitatea, in a fi onorat... tara romanesca, natiunea romana,
in primul rand prin oamenii „conducatori” vor aduna
cu migala si religiozitate patriotica cioburile holografice ale
merituosului trecut si il vor inalta pe Serbanescu (ori pe altul,
altii) pe soclul, in prealabil dezinfectat, de pe care ne-au sfidat
o jumatate de secol „gheroii” altora, impusi si plantati
aici.
Vine
18 August, Ioane, ziua caderii lui Serbanescu, ziua ultimei sale
lupte in care i-ai stat alaturi, cum si Darjan, incercand sa faceti
totul spre a-l ajuta... spune ceva oamenilor, inca o data, ACUM,
despre Serbanescu... caci in afara de tine, de Greceanu si de
mine nimeni n-a spus nimic! Abia dupa „revolutie”
abia dupa ce a trecut „pericolul si riscul” s-au repezit
multi sa spuna, adesea compiland, necitand, neindicand... „nu-i
bai”, Ioane (asa cum se spune in Ardeal), nu-i bai, oamenii
mai mult de felul acesta sunt acum, „fel slab” (vezi
ce delicat numesc?), nu-i bai, lasa-i, spune TU, ACUM, CEVA despre
comandantul tau, ca vine 18 August...
Asa
i-am cerut si scris si iata ce a raspuns Generalul ION DOBRAN,
acest om cu totul deosebit prin demnitatea, corectitudinea, instruirea,
profesionalismului aviatic, sinceritatea si responsabilitatea...
dar si prin justificata sa dezamagire:
Draga
Cornel,
Ai citit „Cei 7 stalpi ai intelepciunii”, in Lawrence
vorbeste despre seicul Abdalah? - era dezamagit si obosit, adica
intelept si batran... Admir tenacitatea ta izvorata din profunda
dragoste pentru aviatie si oamenii ei, dar privind in jur mie cel
putin incep sa-mi apara ca o lupta cu morile de vant. Am dat in
dreapta si in stanga frumoasa ta revista, am mai primit acasa reporteri
de televiziune si tineri entuziasti, incercand sa aduc la suprafata
fapte si oameni de demult dar a trecut prea mult timp si cei de
azi nu mai sunt interesati de cei ce au luptat si s-au jertfit.
Mult mai mult sunt interesati de detaliile tehnice ale materialului
volant pe care unii dintre ei le stiu mai in amanunt decat mine,
dar atat tot.
Serbanescu,
asul aviatiei romane, a fost comemorat o singura data, de catre
Comandamentul Aviatie, cu un fast fortat, aceasta acum cativa ani
dar schimbandu-se sefii au uitat de promisiunea de a reveni macar
din cinci in cinci ani, cum au promis, iar anul trecut nu a mai
venit nici familia, fratele lui incercand fara succes sa predea
fundatia infiintata de Fotescu (care s-a dus si el...) cuiva mai
tanar, dar fara folos... am fost eu ca ultimul coechipier al capitanului
si cativa pensionari de la aviatia militara, care nici nu l-au cunoscut
direct.
Rusinos
si dezamagitor.
Unii
totusi s-au zbatut si au creat ceva despre el, pe internet, dar
putini au acces la informatica asta moderna. Altii, ca editorul
ing. Cristian Craciunoiu, a publicat multe carti despre aviatie
dar ultima aparitie, din zilele trecute, „Aviatia romana in
cel de al doilea razboi mondial”, a starnit un val de critici
nedrepte si murdare publicate sub anonimat. La noi se remarca mai
mult cei care darama decat cei care creiaza, si nu au nici macar
curajul raspunderii... Ce vrei sa-ti mai spun despre Serbanescu?
Serbanescu... Serbanescu... cine mai e si asta, domnule?!
Imaginea
stelei care cade tine asa de putin! Serbanescu a avut o trecere
cu adevarat meteorica prin aviatie. El trebuia doar sa implineasca
un destin. Un vanator de munte care a luptat cu darjire sa treaca
in aviatie. La inceputul anului 1942 era inca in scoala de ofiteri
de la Cotroceni in care de altfel a facut si pilotajul in faza intaia,
instruind elevii promotiei 42-43 si instruindu-se si el pentru a
lua brevetul de pilot.
Lupta
si trece la Flotila 1, la Leu Romanescu si cu tenacitate ajunge
rapid pe avioanele de lupta si fara prea multe ore de zbor in Noiembrie
42 este deja la Stalingrad pe terenul din afara orasului, la Karpovka
(in interior era Pitovnicul si inca unul). Acolo, dupa caderea in
lupta a Cpt. Manoliu, ia comanda Escadrilei 58. Spre a treia decada
a lunii, ramasi singuri pe teren - antiaeriana germana, care asigura
apararea aerodromului, plecase in ajun - se trezesc cu proiectile
de tanc printre avioane. In panica generala care s-a creiat Serbanescu
este singurul care nu-si pierde capul si cu calm incearca sa stapaneasca
situatia. Corpul Aerian, prin Gl. Georgescu Ermil, le comunica neputinta
de a-i ajuta, le spune ca „Dumnezeu sa-i aibe in paza!”
si le permite plecarea de pe teren... aprobare care vine prea tarziu.
Serbanescu organizeaza apararea cu cele doua baterii a.a. ale Lt.
Artilerist Apostolescu, ce trag cu tevile la orizontala in tancuri.
In ragazul obtinut dupa ce au tras si cu armamentul de pe avioanele
ridicate cu cozile sus, pe butoaie, el vorbeste oamenilor ce vor
face si... urca in avioane, fiecare incercand sa ia inca un om sau
doi in avionul de un singur loc. Cei mai multi reusesc sa decoleze,
altii nu, printre exploziile proiectilelor de pe tancuri. Adj. Maj.
Iolu in locul parasutei aruncate il ia pe Lt. Mec. Simoneta si din
bratele acestuia incearca sa piloteze dar avionul este lovit, se
rupe, Simoneta moare iar Iolu ranit grav la cap - toata viata va
purta o placa metalica... dar toate acestea le stii, le-ai scris
si in cartea ta prin anii optzeci!
Cum
era vazut si pretuit de oamenii sai Cpt. Serbanescu? Este semnificativ
sa spun doar atat: avionul era pornit prin invartirea la manivela
de catre doi servanti, unul pe aripa si celalalt jos, pe sol. Atunci
la acea plecare cel de sus este lovit de o mitraliera si cade dar
un altul desi stia la ce expune - sau va fi omorat si el sau, in
cazul fericit va cadea in prizonierat - ii ia locul reusind sa porneasca
motorul de pe avionul capitanului. Abnegatie, dragoste si eroism
de la un taran cu maini de aur... asa cum erau ostasii nostri. Cei
decolati ajung la Tacinskaia unde impreuna cu bombardierele C.dorului
Iosifescu vor forma un Grup mixt, mereu in retragere. Apoi retras
si refacut Gr.7 V.toare revine pe front pentru a doua oara, eu intalnindu-i
la 15 August 1943 pe terenul de la Kramatorskaia. In 1943 Serbanescu
lupta cu tenacitate executand misiuni de insotire a Asaltului, a
Bombardamentului greu si a Celui in picaj, misiuni de recunoastere
si de atac la sol, obtinand victorie dupa victorie. Grupul 7, slabit
prin pierderea mai multor piloti este schimbat in totalitate pe
terenul de la Ghenicesk, in nordul Crimeii langa istmul Pericop.
Comandorul Negrescu Ion preda Grupul 7 Capitanului Stefanescu (ingerasul)
cdt. Al Grupului 9 Vt. Si in Februarie 1944 in locul acestuia este
numit comandant de Grup Cpt. Alexandru Serbanescu, dar acum dupa
lupte succesive si numeroase schimbari de terenuri am ajuns in retragere
pe Nicolaev si sub comanda sa Grupul este reorganizat sub cei mai
buni piloti si cu un numar suficient de avioane continuand o indarjita
lupta care se va termina la 18 August 44 in inclestarea supraomeneasca
cu Forta a 15-a americana ce stapanea la acea data intregul cer
al Europei... Merita sa amintesc ce spunea el: „sa cada toti
vanatorii din insotire, dar sa nu pierdem nici un avion insotit!”
In
final sa amintesc oamenii celor teri escadrile din Grupul sau, cu
care a dus lupta pana la sacrificiul suprem:
Cdt. Grup Serbanescu Alexandru, coechipier adj. av. Ion Mucenica.
Esc.47
(comandant Lt.av. Popescu Ciocanel): Lt. Bendas C.tin, Lt. Senchea
Mircea, Lt. Naghirneac Niculae, Adj.av. Manu Laurentiu, Adj.av.
Nicoara C.tin, Adj.av. Miron C.tin, Adj.av. Darjan Traian, Adj.av.
Encioiu Mitica, Adj.av. Economu Alexandru.
Esc.48
(comandant Lt.av. Greceanu Teodor): Slt. rez. Simionescu Ion, Lt.av.
Dobran Ion, Adj.av. Florescu Vasile, Adj.av. Botnar Vladimir, Adj.av.
Goloiu Dumitru, Adj.av.rez. Lungulescu C.tin, Adj.av. Ursache C.tin,
Adj.av.Malacescu C.tin, Adj.av. Scordila Gh.
Esc.56
(comandant Lt.av. Dusescu Hariton): Lt. Gavriliu Vasile, Of. de
echipaj Milu Ion, Adj.av. Radulescu Andrei, Adj.stg. Balan Emil,
Adj.av. Lagara Vasile, Adj.av. Panaite C.tin, Adj.stg. Danaita Ioan,
Adj.av.rez. Moraru Iosif, Adj.av. Vinca Tiberiu.
Ulterior
la Grup au venit Bazu Cantacuzino si Adj.av. Turcanu Pavel. Dar
din cei 32 de la Nicolaev, la 18 august 44 mai erau numai 12.
As
vrea sa va amintesc ca dupa Batalia Angliei, la Bighin Hill, in
capela, unde se afla o carte cu copertile din aur, paginile acesteia
sunt intoarse una cate una in fiecare zi - pe ele se afla inscrise
numele pilotilor de vanatoare ce nu s-au mai intors din misiuni...
Pe cei din Gloriosul Grup „9 Vanatoare” al capitanului
Alexandru Serbanescu nu ia mai pomenit nimeni niciodata pana la
revolutie: popor si popor, regim si regim!
Pe
18 August 1944, in ultimul bombardament american, a cazut o stea
implinindu-si destinul prin trecerea meteorica, de trei ani, a lui
Serbanescu prin aviatie. Unii romani nu stiu de el iar altii l-au
uitat si i-au uitat victoriile. Serbanescu... Serbanescu... cine
e asta, domnule?!
Draga
Cornel, ne despartim. Nu tin sa publici aceste note... tu dispui
de suficiente informatii ca sa publici un probabil ultim articol
omagial despre Serbanescu.
Cu prietenie si nu uita ca ma apropii intr-un final greu de 85 de
ani - Ion Dobran.
4)
Cateva trebuie sa ramana, macar acum clare:
Serbanescu a fost si ramane simbol, exemplu, concret si pragmatic
indeplinitor, un eficient si un darz, si un stapan de sine si situatii,
un dotat fizic si moral, un ofiter foarte bun, un om ambitios si
puternic, un aviator reusit (desi „carac”, desi aparent
„pompat”), devenit prin talent, aptitudine, vointa si
asiduitate un profesionist al avionului, al zborului si luptei aeriene,
un comandant sever dar absolut intelegator si intelept iar dincolo
de functie un camarad si prieten al celorlalti. Un impatimit, un
cavaler, un iubitor de zbor, de viata, de femeie, de afirmare si
victorii, un responsabil lucid insa, un devotat si un autentic patriot.
Un nostalgic, poate, uneori.
In
ziua de 18 August 1944 Cpt. Serbanescu, cdt. Al Grupului „9
V.toare”, atunci cand deja li se spusese putinilor ramasi
sa nu mai urce, a urcat pe cerul tarii sale spre a nu se spune ca
tara sa este „un sat fara caini” in care oricine poate
intra cum vrea... (asa a spus si el atunci!), a urcat si a fost
coplesit si doborat. Murind. Cu avion cu tot. Cu viata cu tot. Cu
vise. Cu realitati. Cu trup. Cu spirit. Cu absolut tot... A luptat
in acea zi, a murit si a ars.
Si
daca nu? Daca ar fi supravietuit razboiului? Este numit astazi asul
aviatiei de vanatoare romane din cel de al doilea razboi mondial.
Bine. Dar daca?... Daca Eugen Marinescu (Matra), Costin Florescu
si prea multi altii au facut 17 ani de puscarie, Serbanescu cati
ar fi facut? Si de ce? Pe cine intrebam? Pe care istoric? Pe care
specialist? Specialist in ce? Istoric al „cand” si „cui”?
Poate este bine ca Serbanescu a ramas pe cer, a ramas in ziua aceea
alaturi de niste germani si cativa americani pe cer si nu a mai
coborat spre a „incapea curand pe mainile” fratilor
sai romani! Care romani? Ce fel de romani?
Alte
tari, natiuni, aviatii si istorici nu obosesc in a-si elogia, pomeni
si explica eroii aviatori, ai razboiului ultim, in a-i onora in
fel si chip. Iar nici noi nu le putem nici macar publica jurnalele
ori memoriile. Noi nu avem inca o istorie a faptelor lor si nici
nu am facut nimic spre a o avea. Este pericol si posibil ca cele
ce se anunta sa aiba tipicul si calitatea stiutelor de-acum scrieri
ale stiutilor de-acum autori. Nu, nu asa se face corecta istorie
caci istoria sta de fapt si in acele marturii ale oamenilor ce mor
tocmai in acesti ani, varstnici, bolnavi, nestiuti, necercetati,
neintrebati ori necrezuti. Ale celor ce au trecut „cota decembrie
1989”, care au mai putut si au stiut a-si aminti si a scrie.
Deci cei extrem de putini. Cei multi au murit. Iata, tocmai imi
scrie DAN STOIAN cum din „Eroica promotie 1941”, prin
moartea de acum a lui Serghei Ciachir, ei au mai ramas doar 12!
Arhivele sunt partiale iar marea cantitate a dovezilor scrise -
documente, acte, insemnari, iconografie si presa etc - aflate la
fostii aviatori, cu extrem de putine exceptii au fost confiscate
si distruse de catre Securitate sau distruse de catre detinatorii
urmariti si terorizati.
Ne
rade lumea! Si pe drept. Dar pe cine intereseaza?... Sa aiba dreptate
Gl. Dobran cand spune ca „ORIZONT AVIATIC”, cel ce se
straduie sa infatiseze despre meritele si merituosii aeronauticii
romane, este o lupta cu morile de
vant? Poate... (mai ales dupa cum nu este ajutata).
Ne-am
ascuns si ne-am interzis eroii. I-am pazit cu aprigi ochi securistii
pe fostii aviatori eroi sa nu „sufle” nimic. Am cenzurat
cu atentie ideologic comunista fiecare cuvant propus editarii. Ne-am
„furat caciula” (ca prostu), ne-am batut joc de tara,
de parinti, de istorie si de tot ce a fost bine facut inainte, si
de cei ce au facut bine.
Esti
liber astazi, capitane SERBANESCU, poti sa pasesti pe strazile Bucurestiului
si ale tarii dar esti un necunoscut. Este foarte tarziu sa te mai
prezentam, nu prea avem cui. Te-au tinut prea mult ascuns. Uite
insa ca o facem totusi, cine stie... si daca un singur om sau un
singur adolescent va dori sa te cunoasca, tot e un castig!... Iar
daca te vei intalni acolo unde esti cu Jean Moscopol, cere-i sa-ti
cante „Frumoasa mea cu ochii verzi” - frumoasa romanta
ce ti-a placut atat de mult adastand in fata paharului cu vin!...
Iar
tie Generale, prietene Dobran, isi multumesc si iti doresc sanatate,
speranta si un zbor de croaziera (daca cel de lupta l-ai depus in
exceptionala ta carte „Jurnalul Locotenentului Dobran”).
Cornel
Marandiuc
|