Ştirile Zilei

Joi, 26 noiembrie 2009
Ştirile TVA aici
  • CTP, regina subvenţiilor

Totalul subvenţiei pe acest an, plătită de CJA Companiei de Transport Public, ajunge la 470.000 euroTotalul subvenţiei pe acest an, plătită de CJA Companiei de Transport Public, ajunge la 470.000 euro.
Compania de Transport Public înghite tot mai mulţi bani din buget. Asta, deoarece, în aproapte toate rectificările bugetare realizate atât la nivelul bugetului local, cât şi la nivelul celui judeţean, CTP se regăseşte pe lista suplimentărilor. Şi de această dată, la rectificarea bugetară ce urmează să fie făcută la finele acestei luni de către aleşii judeţeni, Compania de Transport arădeană primeşte bani cu două mâini. Mai exact, sumele impresionante puse în discuţie sunt oferite atât din buget, cât şi din fondul de rulment constituit la nivelul Consiliului Judeţean.

Plusează la subvenţii
În ceea ce priveşte suma acordată din bugetul judeţean, la capitolul ,,Transporturi” consilierii sunt puşi în situaţia de a majora suma inclusă la titlul de cheltuieli ,,Subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif” cu 200.000 lei. Motivaţia pentru suplimentarea subvenţiei, avansată în documentaţia înaintată aleşilor judeţeni, este faptul că „programul de buget aprobat cu această destinaţie este insuficient pentru achitarea subvenţiilor companiei S.C. C.T.P. S.A. conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane anexa la HCJ nr.69/12.03.2009”. Menţionăm că din bugetul CJA pe acest an reiese că societatea arădeană de transport public primeşte, în total, cu titlul de subvenţii nu mai puţin de 2.050.000 lei noi (echivalentul a peste 470.000 de euro).

„Cumpărături” mai scumpe
Achiziţiile făcute de Compania de Transport Public au fost, se pare, mult mai scumpe decât se estima iniţial. Asta, deoarece, pe lângă subvenţiile suplimentate, societatea mai primeşte acum o sumă aproape identică cu suplimentarea primită la subvenţii, de data aceasta din fondul de rulment. Banii au, însă, altă destinaţie.
„Conform referatului nr.14824/17.11.2009, prevederile bugetare aprobate iniţial în sumă de 2.110.000 lei pentru achiziţionarea de mijloace de transport au fost suplimentate cu suma de 185.000 lei. În urma procedurii de licitaţie, suma prevazută iniţial a fost insuficientă pentru obiectivul cuprins în lista de investiţii”, se menţionează în referatul de susţinere a alocării banilor.

S. B. - Jurnal Arădean

  • Doar 137 străini au ales să muncească în judeţul Arad

Anul viitor, ar putea fi acordate circa 8.000 de autorizaţii de muncă stră­inilor care aleg să muncească la noiAnul viitor, ar putea fi acordate circa 8.000 de autorizaţii de muncă stră­inilor care aleg să muncească la noi
Se pare că nu numai românii pleacă în străinătate la muncă, ci şi străinii vin să lucreze în România, fapt care ar aduce bani la bugetul de stat. Desigur, numărul cetăţenilor străini care aleg să lucreze în România este mult mai mic decât al românilor care pleacă în căutarea unui job mai bun peste hotare, însă, în contextul recesiunii şi al necesităţii de a aduce bani la bugetul de stat, acest aspect este important.
Ministerul Muncii ar putea elibera anul viitor circa 8.000 de autorizatii de muncă pentru străinii care aleg să muncească în România, astfel că s-ar aduce la buget 1,6 milioane de euro. Costul eliberării unei autorizatii de muncă, în conformitate cu legea, este de 200 euro, iar autorizaţiile de mun­că acordate studenţilor sau angajaţilor sezonieri, 50 euro. Mai mult decât atât, pentru lucrători permanenţi, angajatorii vor avea obligaţia de a plăti taxele, impozitele şi alte contribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare.
În acest an, au fost eliberate circa 8.000 de astfel de autorizaţii, mai puţin cu 67% decât în 2008, din pricina deficienţelor de pe piaţa Muncii. În judeţul Arad au fost eliberate puţine autorizaţii de muncă străinilor care muncesc în Arad însă, în total, pe întreaga ţară, numărul de autorizaţii a contat pentru buget. „În judeţul Arad, de la începutul anului şi până în prezent au fost eliberate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, 137 de autorizaţii de muncă străinilor care au ales să muncească în judeţ“, a declarat Florina Higioşan, purtător de cuvânt al ITM Arad.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protectiei Sociale a întocmit un proiect, conform căruia s-a stabilit că pot fi acordate 5.500 de autorizaţii de mun­că pentru lucrători permanenţi, 1.000 de autorizaţii de muncă pentru lucrători detaşati, 400 de autorizaţii de muncă pentru lucrători sezonieri, 100 de autorizaţii de muncă nominale, 200 de autorizaţii de muncă pentru lucrători stagiari, 500 de autorizaţii de muncă pentru sportivi şi 300 de autorizaţii de muncă pentru lucrători transfrontalieri. Numărul de autorizaţii poate fi suplimentat dacă este cazul.
Dacă proiectul va fi pus în aplicare se va asigura un control al numărului străinilor care intră în scop de muncă pe teritoriul Romaniei şi se limitează numărul lucrătorilor detaşati, pentru care nu se plătesc contribuţii de asigurări sociale în România.

Sandra Stoler - Glasul Aradului

  • Licitaţie la autostradă într-o săptămână

Eusebiu Pistru declară că până la sfârşitul săptămânii viitoare vom începe procedurile de licitaţie pentru proiectarea şi construcţia autostrăzii Arad-NădlacMai trebuie să treacă cel puţin o săptămână până când licitaţia pentru proiectarea şi construcţia autostrăzii Nădlac-Arad să îşi intre în drepturi, iar anunţul să fie publicat.
Ieri Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind „aprobarea Amendamentului nr. 2 încheiat între Guvernul României, Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., convenit prin scrisoarea semnată la Luxemburg, la 12 martie 2009 şi la Bucureşti, la 15 aprilie 2009, la Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. pentru finanţarea Proiectului de construire a autostrăzii Arad-Timişoara-Lugoj, etapa I”.

Indicatorii, aprobaţi
Potrivit secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, aprobarea, în şedinţă de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici ai acestei investiţii, este un pas important făcut în privinţa tronsonului de autostradă Arad-Nădlac, licitaţia pentru constructor fiind în interdependenţă cu acest act. „Până la sfârşitul săptămânii viitoare vom începe procedurile de licitaţie pentru proiectarea şi construcţia acestei autostrăzi”, a precizat secretarul de stat. Proiectul are o valoare de 336 de milioane de euro.
Cât priveşte autostrada Arad-Timişoara, aflată în construcţie, Pistru susţine că nu sunt nici un fel de probleme şi nici întârzieri în execuţie.

A. B. - Jurnal Arădean

  • Energii neconvenţionale şi regenerabile, mobilier alcătuit din pubele - disponibile la Târgul de mediu

În cadrul Târgului Ecomediu, o firma din Austria a expus un „mobilier" inedit deoarece este improvizat din trei pubeleA şaptea ediţie a Târgului Ecomediu, organizat şi desfăşurat la Expo Arad Internaţional s-a deschis ieri, în prezenţa a numeroase firme din ţară dar şi din Ungaria, Italia, Germania şi Austria. Alături de firme din domeniu la eveniment participă şi diferite instituţii precum Protecţia Mediului sau Direcţia Apelor Mureş.
„Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad a participat an de an atât cu lucrări de specialitate, cât şi cu stand propriu în cadrul manifestărilor dedicate acestui eveniment. Programul lucrărilor susţinute de către specialişti din cadrul APM Arad se desfăşoară pe mai multe secţiuni”, ne explică Dana Dănoiu, directorul APM Arad.
Astfel, standul APM îşi aşteaptă vizitatorii pe toată perioada târgului cu informaţii în domeniul protecţiei mediului, materiale informative editate atât de către APM Arad, cât şi furnizate de către celelalte APM-uri din ţară. Standul evidenţiază acţiunile ecologice organizate de către APM Arad de-a lungul anului 2009 prin expoziţie de fotografii (floră, faună, acţiunile calendarului ecologic, etc.).

Elevii vorbesc depsre importanţa protejării mediului
Mai mulţi elevi de la diferite şcoli din municipiu sunt prezenţi pe toată perioada târgului, cu standuri, pentru a vorbi arădenilor despre importanţa protejării mediului. Liceenii de la Colegiul Tehnic au expus diferite obiecte confecţionate de ei din materiale reciclabile, şi s-au costumat sugestiv. „Este foarte important să protejăm mediul. De asemenea, sfătuim oamenii să recicleze ceea ce se poate recicla. Avem aici exemple de obiecte foarte folositoare realizate din materiale reciclabile”, ne explică eleva Geanina Jurj.
Şi elevi de la Şcoala Generală nr.5 sunt prezenţi la eveniment, alături de profesoara Liliana Lupşa. Aceştia au prezentat planşe cu poze de la diferite activităţi de ecologizare la care au participat. Ei ne-au vorbit despre importanţa apei şi despre necesitatea de-a o păstra nepoluată.

Utilaje şi echipamente moderne
Firmele din ţară şi străinătate prezintă pe parcursul târgului echipamente, utilaje, aparate pentru investigarea, analiza şi controlul calităţii apei, aerului, solului, utilaje de salubritate, igiena urbană, energii neconvenţionale şi regenerabile foarte moderne. Atenţia vizitatorilor s-a îndreptat spre o firmă care importă pubele şi diferite materiale plastice din Austria. Firma a expus un „mobilier” improvizat din trei pubele. Astfel s-a realizat o canapea şi două fotolii foarte drăguţe, care ar putea fi amplasate cu uşurinţă în grădină. Reprezentanţii firmei au spus însă că mobilierul nu este de vânzare ci doar pentru expoziţie. De asemenea, am putut vedea diferite utilaje şi maşinării pentru presarea şi balotarea deşeurilor, fiind expuşi chiar şi baloţii proveniţi din presarea pet-urilor sau a dozelor din aluminiu.

Conferinţă naţională despre protecţia mediului
În cadrul târgului se organizează şi conferinţa naţională Practici şi experienţe în protecţia mediului. Temele principale ale conferinţei sunt: „Provocări în domeniul protecţiei mediului generate de globalizare” şi „Energiile regenerabile şi dezvoltarea durabilă. Abordări şi implicaţii în dezvoltarea şi impactul energiilor regenerabile.”
Târgul poate fi vizitat până mâine, între orele 10-18, Expo Arad asigurând transport gratuit cu plecare de la Podgoria.

Simina Roz - Observator

  • Munca în echipă - cheia succeselor edilitare de la Şagu

Comuna Şagu este considerată ca fiind una dintre cele mai dinamice unităţi administrative de profil din judeţul AradÎn aceste zile, comuna Şagu este considerată ca fiind una dintre cele mai dinamice unităţi administrative de profil din judeţul Arad.
Cu alte cuvinte, indicatorii consacraţi, care măsoară fără putinţă de tăgadă calitatea vieţii cetăţenilor, indică faptul că în această comună din judeţul Arad, oamenii o duc printre cel mai bine din judeţ, atât în ceea ce priveşte venitul repartizat pe cap de locuitor, cât şi în legătură cu potenţialul investiţional aflat în derulare sau de perspectivă. Excepţie făcând Vladimirescu, Livada şi Zădăreni, nici o altă comună arădeană nu cunoaşte o dinamică de dezvoltare pe măsura comunei Şagu şi asta, evident, spre beneficiul cetăţenilor de aici. Vorbind despre cauzele care au condus la această îmbucurătoare stare de lucruri, desigur, există şi realităţi absolut obiective, legate de aşezarea mai mult, sau mai puţia strategică a unei comune, de investiţiile naţionale sau europene care se derulează în comună sau în vecinătatea acesteia, dar cele mai importante cauze ţin, strict, de echipa managerială care se găseşte în fruntea respectivei unităţi administrative. Altfel spus, de primar, viceprimar, personalul executiv din primărie şi, nu în ultimul rând, despre calitatea consilierilor care compun consiliul local. Referindu-ne la comuna Şagu, trebuie să menţionăm faptul că, în fruntea comunei, se găseşte o echipă omogenă, poate cea mai omogenă echipă managerială din tot judeţul Arad. Dovezi în a justifica aserţiunea de mai sus sunt destule, chiar dacă pomenim doar despre scorul electoral înregistrat aici la alegerile locale trecute. În al doilea rând, echipa din fruntea comunei Şagu s-a bucurat, permanent, de sprijinul echipei din fruntea Consiliului Judeţean Arad, cu care a lucrat admirabil în ceea ce priveşte realizarea numeroaselor proiecte guvernamentale sau europene, prin care s-au atras investiţii fără precedent pe raza comunei Şagu. Mergând mai departe, echipa locală şi cea judeţeană au avut colaborare şi sprijin permanent din partea echipei guvernamentale, atât prin liantul parlamentarilor arădeni şi a europarlamentarului Iosif Matula, cât şi prin arădenii poziţionaţi în structurile de vârf ale guvernului. Chiar şi preşedintele României, Traian Băsescu, atunci când a vizitat şantierul tronsonului de Autostradă Arad -Timişoara, a ţinut să se întâlnească şi cu cetăţenii din comuna Şagu. Cu alte cuvinte, vorbind despre cheia succeselor investiţionale şi edilitare de la Şagu, trebuie să avem în vedere şi faptul că echipele manageriale de aici s-au bucurat, permanent, de sprijinul autorităţilor judeţene şi naţionale, astfel că investiţiile din această bogată comună bănăţeană nu sunt nici pe departe doar rodul întâmplării. Nu în ultimul rând, spiritul bătăios de care dă dovadă primarul comunei Şagu, Emilia Brăneţ, în ceea ce priveşte activitatea permanentă pentru atragerea de investiţii în comună şi pentru specularea oportunităţilor care apar în beneficiul cetăţenilor de aici. Însă, principala cauză a prosperităţii acestei unităţi administrative este, aşa cum spuneam mai sus, munca în echipă.

Doru Sinaci - Glasul Aradului


Căutare în arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Colectivul de redacţie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Truţiu Florin.


O parte din ştirile Virtual Arad News au fost preluate şi din următoarele surse: Agenţia Mediafax, Ziarul Jurnal arădean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Ediţia de Vest), România Liberă, Astra Aradeană, Ziarul Glasul Aradului, TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Ştiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de ştiri] [Agenda telefonică] [Publicitate] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta oraşului]
[Informaţii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localităţi din Arad] [Despre noi]