Ştirile Zilei

Miercuri, 23 septembrie 2009
Ştirile TVA aici
  • Sunt necesare reparaţii în valoare de 95.000 de lei pentru Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad

Dr. Roberto Schill, şeful Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad solicită sprijin din partea Consiliului Judeţean Arad pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la imobilul pe care îl are în administrare directăServiciul de Ambulanţă Judeţean Arad solicită sprijin din partea Consiliului Judeţean Arad pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la imobilul pe care îl are în administrare directă, deoarece Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad nu dispune de fondurile necesare realizării lucrărilor. Este vorba despre imobilul situat în municipiul Arad, str. Oituz nr. 1-5, ce face parte din domeniul public al Judeţului Arad.
În urma verificărilor la faţa locului de către serviciul administrarea domeniului public şi privat, a rezultat necesitatea executării următoarelor lucrări la clădirea sediului administrativ: reparaţii la faţadele exterioare, vopsitorii cu vopsea lavabilă, refacerea accesului la demisol spre staţia de incendiu.
La sala de curs şi training e nevoie de refacerea totală a hidroizolaţiei la acoperişul clădirii, înlocuirea jgheaburilor şi a burlanelor de scurgere, lucrări interioare de reparaţii a tencuielilor, placare cu gresie, montarea de tavan casetat, înlocuirea caloriferelor, respectiv a tâmplăriei din lemn.
La clădirea anexă, care adăposteşte şi camerele pentru odihna echipajelor de transport de pe ambulanţe, sunt necesare: înlocuirea ferestrelor existente din lemn cu ferestre termopan, înlocuirea uşilor existente din lemn cu uşi din MDF, în vederea asigurării unui confort termic cât mai bun în clădire.
În urma măsurătorilor efectuate şi a întocmirii devizului pe articole de lucrări, a rezultat că valoarea totală a acestor lucrări se ridică la suma de 95.000 de lei.

Dana Mirea - Observator

  • Fără maşini pe Horia

Copiii au sărbătorit cu această ocazie Ziua Fără MaşiniStrada Horia a fost închisă ieri circulaţiei, între orele 9 şi 12. Copiii au sărbătorit cu această ocazie Ziua Fără Maşini. Au fost organizate concursuri de biciclete şi role între elevii Şcolii Generale Mihai Eminescu, pe grupe de vârste. Totodată, la aceste manifestări au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad şi ai Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, care au organizat acţiuni informative în legătură cu circulaţia rutieră, riscurile pe care le implică şi sfaturi pentru cei mici. Ţinând cont de faptul că trafic zero pe o stradă din Arad se întâlneşte destul de rar, elevi ai Colegiului Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului au executat măsurători ale noxelor în condiţii de trafic zero, care vor fi comparate cu alte măsurători realizate în condiţii de trafic normal, făcute în urmă cu câteva zile.

A. G. - Jurnal Aradean

  • Eroii, cinstiţi de către oficialităţile militare şi civile

Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, împreună cu Comanda Unităţii Militare 01191 Lipova a organizat, cu ocazia aniversării a 65 de ani de la eliberarea Aradului , ceremonialuri militare şi religioase .Istoric al Unităţii
Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Secţiunea Detaşamentul Păuliş, împreună cu Comanda Unităţii Militare 01191 Lipova a organizat, cu ocazia aniversării a 65 de ani de la eliberarea Aradului şi a luptelor pentru apărarea ţării de pe Defileul Mureşului-Păuliş-Miniş-Ghioroc-Cladova, ceremonialuri militare şi religioase pentru cinstirea eroilor neamului românesc. La manifestări au luat parte personalităţi militare şi reprezentanţi ai autorităţilşor locale şi judeţene. La manifestările organizate în la unitatea militară din oraş au luat parte primarul Marius Jurcă, viceprimarul Viorel Suciu, subprefectul Radu Stoian, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad - Cristian Drăgan.
Aşezată la răscrucea drumurilor care duc spre Transilvania, Banat şi Ţara Românească - Lipova constituie - de la primele sale începuturi - una din importantele căi strategice şi economice de pe Valea Mureşului.
Documentele vremii atestă că în anul 1939, printr-un decret regal a fost expropriată pentru utilitate publică o suprafaţă de teren situată în comuna Radna, judeţul Arad, pe care s-a început construcţia cazărmilor care au fost terminate în linii mari către finele anului 1942.
La 1 noiembrie 1943 Şcoala de subofiţeri, care îşi avusese până atunci sediul la Tecuci şi pentru scurt timp la Săscut, îşi începe cursurile la Radna. Efectivul şcolii era de 1.420 de elevi, la comanda şcolii aflându-se colonelul Ion Mardalescu. Şcoala funcţiona pe doi ani de învăţământ, majoritatea elevilor care începeau cursurile şcolii aveau studii medii iar unii chiar studii superioare.
În luna mai 1944, la comanda şcolii este numit colonelul Alexandru Petrescu, sub conducerea căruia cadrele şi elevii au continuat să acorde o atenţie tot mai mare pregătirii de luptă. Concomitent cu pregătirea militară a elevilor, şcoala avea şi misiunea de a asigura paza în garnizoană şi în împrejurimi. Aceste măsuri erau încadrate în „Planul de acţiune pentru apărarea teritoriului”. În acest plan, şcoala purta denumirea de subsectorul Radna, subordonat sectorului Arad şi, în final, Corpului 7 Teritorial Timişoara.
Începând cu data de 23 august 1944, Şcoala de subofiţeri de rezervă Infanterie Radna participă la acţiuni contra trupelor fascisto-hortiste în următoarele intervale de timp:
- 23 -25 august 1944, şcoala ocupa punctele principale din garnizoana Radna cu scopul de a împiedica elementele germane să pună stăpânire pe ele; - 25-29 august 1944, şcoala a luat parte cu subunităţi de elevi din anul II, la curăţirea de elemente germane a aeroportului din Arad şi a suburbiei Gai, împreună cu Detaşamentul Arad, capturând un bogat material de război.
La 11 septembrie 1944, şcoala se constituie în „Detaşamentul Păuliş” şi primeşte misiunea de a apăra Defileul Mureşului în zona Păuliş, Miniş, Ghioroc şi Cuvin împotriva trupelor germano-maghiare, care traversaseră frontiera respingând elemente de grăniceri, care ocupaseră oraşul Arad şi ameninţau cu pătrunderea pe Valea Mureşului.
La dispoziţia detaşamentului au fost puse un pluton de infanterie din Regimentul 93 Infanterie, un pluton din Ragimentul 38 Artilerie şi Divizionul 63 Artilerie Grea.
În intervalul 29-30 septembrie 1944, două batalioane de elevi se deplasează la vest de Ineu pentru a riposta contra unor eventuale atacuri de flanc ale inamicului.
La 1 octombrie 1944 elevii revin în Radna unde îşi reiau activitatea de instrucţie până în luna mai a anului 1945, când şcoala este desfiinţată în locul ei funcţionând ulterior diferite unităţi militare (până în 1958 în Radna au fost trupe sovietice).
În perioada 1958-1965 în actualele cazărmi funcţionează Centrul de Instrucţie echipaje tancuri.
Prin ordinul Marelui Stat Major din anul 1965, la Radna se înfiinţează o nouă instituţie militară de învăţământ care are drept scop pregătirea de cadre de rezervă pentru armata nostră (Şcoaala militară ofiţeri de rezervă nr. 2 Radna - absolvenţi de facultăţi care îşi satisfăceau stagiul militar timp de şase luni, două serii de elevi pe an).
În septembrie 1982 în actuala Şcoală se instruiesc militari cu termen redus care au reuşit la concursul de admitere în facultăţi şi îşi satisfac stagiul militar înainte de urmarea cursurilor facultăţilor, timp de nouă luni.
Începând cu 12 septembrie 1990, pe lângă absolvenţii de facultăţi care îşi satisfac stagiul militar timp de şase luni, şcoala pregăteşte şi elevi, viitori subofiţeri de tancuri şi auto (doi ani).

Razvan Cretu - Glasul Aradului

  • Prezenţă arădeană la Bucureşti, în cadrul campaniei „Omul dărâmă locul”

Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, va inaugura expoziţia fotografică „Patrimoniul construit al Aradului, încotro?".Oraşul nostru este onorat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, prin invitaţia de a participa la evenimentele organizate în Bucureşti în perioada 17 septembrie - 5 octombrie, în cadrul campaniei „Omul dărâmă locul”. Acţiunea este destinată schimbării percepţiei publice asupra patrimoniului construit.
Marţi, 29 septembrie, la ora 18, ministrul Culturii, Theodor Paleologu, va inaugura expoziţia fotografică „Patrimoniul construit al Aradului, încotro?”. Cei care au participat cu lucrări la această expoziţie sunt acum foşti elevi ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, promoţia 2009.
Evenimentul, organizat cu sprijinul Asociaţiei „Pro Urbe Arad”, va avea loc la sediul Cafepedia din strada Str. Pictor Verona, nr. 3.
În cadrul evenimentului vor mai fi prezenţi Samuel Caba, Directorul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Judeţului Arad, reprezentanţi ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, dar şi membri ai „Pro Urbe Arad”.
Expoziţia poate fi văzută pe holurile Teatrului Clasic „Ioan Slavici” până mâine.
„Este vorba despre o muncă necunoscută de mulţi a acestei şcoli. Un fel de diplomă de absolvire a elevilor clasei de arhitectură. I-am semnalat prin email şi ministrului Paleologu că la Arad a avut loc ceva deosebit, iar consilierii lui ne-au invitat să ne exprimăm la Bucureşti. Este mare lucru pentru Arad. Iată că destinele oraşelor pot fi şi promiţătoare. Orice copil care are un aparat de fotografiat în mână se poate transforma într-un soldat în apărarea patrimoniului”, ne-a declarat Bujor Buda, preşedintele Asociaţiei „Pro Urbe”.
Conform spuselor acestuia, în primăvară, expoziţia va putea fi văzută şi în Librăria „Cărtureşti” din Capitală şi s-ar putea să ajungă chiar şi în Italia, la Trento.

D. M. - Observator

  • Raliul Aradului Atrium Center”: turaţi la maximum!

Cu 40 de echipaje înscrise la start,prima ediţie a competiţiei de pe Mureş este una din cele mai aşteptate ale anului“Raliul Aradului Atrium Center” se va desfăşura în 25 si 26 septembrie 2009, ca penultima etapa a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop.
40 de echipaje s-au înscris la start, ceea ce face din prima ediţie a competiţiei de pe Mureş, una din cele mai aşteptate ale anului.
Aradul va intra în atmosfera încă de joi, 24 septembrie, când publicul va putea admira bolizii şi pregătirile pentru cursă în centrul oraşului, în “Parcul închis” din Piaţa Primăriei. Startul în Raliul Aradului Atrium Center este programat vineri, 25 septembrie, la ora 17:00 din faţa Primăriei Arad. Concurenţii se vor deplasa în trafic regulat, până în parcarea hypermarketului Real, pentru ultimele verificari şi alimentare, urmând ca de la ora 17:57 pe pista VIK Power să se desfăşoare prima probă: “Superspeciala Atrium Center”. “Superspeciala Atrium Center” va fi o etapă contracronometru în care se vor acoperi trei tururi ale circuitului VIK Power ce are o lungime de 1.1 km. După parcurgerea etapei, echipajele vor reveni în “Parcul închis” din faţa Primăriei Arad şi se vor pregăti pentru a doua zi. Sâmbătă, 26 septembrie, la ora 9:00 se va da startul etapei a 2-a a “Raliului Aradului Atrium Center” . În acelaşi conditii de trafic regulat, concurenţii se vor deplasa către parcul de service organizat în Lipova Băi, unde se vor pregati pentru probele speciale. Cele şase probe speciale din etapa a doua a “Raliului Aradului Atrium Center” se vor desfasura pe doua trasee ce vor fi parcurse de cate trei ori fiecare. Fostele drumuri forestiere Conop-Nadăş si Nadăş-Bârzava, vor gazdui două din cele mai spectaculoase probe de raliu pe macadam din Romania.
Conop-Nadăş, o probă specială
Prima probă specială, Conop-Nadăş, va începe sâmbătă 26 septembrie la ora 10:49, şi va continua cu Nadăş-Bârzava la 11:17. “Raliul Aradului Atrium Center” anunţă că sunt înscrişi la start cei mai valoroşi piloţi din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. Nu lipseste primul clasat în CNR Dunlop , Szabo Gergo, nici campionul din 2008, finlandezul Jarkko Miettinen şi temperamentalul Tempesta, ce împart poziţia secundă, la doar 11 puncte în spatele liderului. La doar două puncte în spatele celor doi se clasează până acum revelaţia actualului sezon, Vali Porcişteanu, urmat de veteranii Bogdan Marişca şi Dan Gartofan .
„Având în vedere că “Raliul Aradului Atrium Center” este un eveniment în premieră pentru Arad, spectatorii sunt rugaţi să respecte cu stricteţe îndrumările organizatorilor, şi să reţină cea mai importantă regulă a spectatorului de raliu: “niciodata pe exteriorul virajului”, se mai arată într-un comunicat de presă semnat de Corina Drăghici, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Arad.

Nicolae Oprean - Glasul Aradului

Căutare în arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Colectivul de redacţie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Truţiu Florin.


O parte din ştirile Virtual Arad News au fost preluate şi din următoarele surse: Agenţia Mediafax, Ziarul Jurnal arădean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Ediţia de Vest), România Liberă, Astra Aradeană, Ziarul Glasul Aradului, TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Ştiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de ştiri] [Agenda telefonică] [Publicitate] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta oraşului]
[Informaţii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localităţi din Arad] [Despre noi]