Ştirile Zilei

Luni, 21 septembrie 2009
Ştirile TVA aici
  • Pasarelă iluminată cu laser

Amplasarea noii pasarele se va face în amonte cu circa 15 metri faţă de pasarela existentăPrimăria vrea ca noua pasarelă să fie iluminată cu raze laser şi să dispună de o pistă de biciclişti.
Municipalitatea a stabilit cum va arăta viitoare pasarelă peste Mureş, spre ştrand. S-au trasat câteva aspecte generale, legate, de exemplu, de realizarea unei piste de biciclişti pe pasarelă, dar şi unele arhitecturale. Noua pasarelă va fi iluminată arhitectural cu fibră optică, iar raze laser vor fi proiectate de pe balustradă în sus, putând fi văzută de la mare distanţă.
Amplasarea noii pasarele se va face în amonte cu circa 15 metri faţă de pasarela existentă, informează Primăria, referindu-se la cea din spatele Palatului Administrativ. Reamintim, în urmă cu mai mulţi ani, s-a mai pus o piatră de temelie a unei pasarele spre Ştrand, care nu s-a mai construit, în dreptul bazei Constructorul.

Licitaţie
Primăria va organiza, în cursul lunii viitoare, licitaţia pentru realizarea mai multor investiţii la ştrand. Pe lista investiţiilor de modernizare se regăsesc Proiectarea pasarelei peste râul Mureş, amenajarea unui portal de intrare pe ştrand, construcţii de grupuri sanitare, proiectare şi execuţie foraj apă geotermală, respectiv, proiectare şi execuţie ştrand pentru copii. Valoarea totală estimată a acestor lucrări se ridică la peste 3,7 milioane de lei.

Pistă de biciclişti
Pasarela va fi o construcţie pe piloni şi va avea lăţimea de cinci metri. Potrivit intenţiei exprimate de Municipalitate în documentaţia care însoţeşte proiectele, pe laterale se vor amplasa circulaţiile pietonale, iar pe una din părţi se va amenaja şi culoarul de circulaţie pentru cărucioarele persoanelor cu handicap locomotor. Totodată, „în partea centrală se va amenaja culoarul de circulaţie pentru biciclişti; acesta va avea lăţimea de 1,50 m. Delimitarea se va face prin denivelare cu bordură, pentru a se descuraja tendinţa pietonilor de a utiliza pista pentru biciclete”.

„Construcţie de artă”
Pasarela este văzută de reprezentanţii Primăriei ca o „construcţie de artă”: „Chiar dacă soluţia de rezolvare va fi una clasică, se vor folosi elemente suficiente de ordin arhitectural care să ridice valoarea acestei construcţii de artă, dintre care enumerăm: arcuri înalte şi suple din beton la capetele pasarelei, care vor susţine rampa scărilor de acces la cele două extremităţi, menţionăm că necesitatea raţională de a se depăşi cota maximă de inundare, impune o diferenţă de nivel destul de consistentă între terenul natural şi calea de circulaţie a pasarelei (cca. 4,5 m); pe partea opusă scărilor se va amenaja rampa de acces pentru biciclete şi persoanele cu handicap locomotor”, se menţionează în documentaţie.
Trebuie menţionat faptul că viitoarea cale de legătură între centrul oraşului şi ştrand va beneficia de iluminat arhitectural: „sistemul de iluminare generală a căii de circulaţie şi cel cu fibră optică a balustradei rezolvat cu aruncarea razelor de tip laser de jos în sus, vor crea efecte luminoase speciale, vizibile de la mare distanţă”.

S-a renunţat la cabluri
„S-a analizat şi varianta de pasarelă suspendată pe cabluri, dar consistenţa slabă şi coeziunea redusă a terenului până la adâncimi relativ mari, impune ca la realizarea blocurilor de ancorare să se creeze volume uriaşe de beton, de dimensiuni în plan şi adâncimi foarte mari, care să reziste forţelor de smulgere ce apar în exploatare”, se menţionează în documentaţie.

S. B. - Jurnal arădean

  • Salariile profesorilor se reduc aproape la jumătate

Maria Buruc - liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Arad declară că se va recurge la orice formă de protest pentru eliminarea prevederilor care duc la reducerea salariilor profesorilorExemple de diminuare...
Articolul 49 din Legea de salarizare unitară taie sporurile, indemnizaţiile şi premiile care se cuveneau categoriilor de personal din învăţământ potrivit Statutului personalului didactic şi legislaţiei în vigoare. Printre aceste sporuri amintim: indemnizaţia de mediu rural, indemnizaţia de diriginte atât la profesori cât şi la învăţători şi institutori, tranşele suplimentare pentru cei cu vechimea de peste 30 de ani în învăţământ, gradaţia şi salariul de merit, sporul de stabilitate, indemnizaţiile de conducere din unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare. Această măsură va diminua în perioada următoare cu peste 45% veniturile salariale ale personalului din învăţământ. „Suntem plătiţi invers proporţional cu munca depusă şi cu veşnicele perfecţionări şi continuări de studii cu care suntem terorizaţi. Putem să ne dăm şi sufletul în şcoală şi tot nu ni se va recunoaşte munca. Aceasta lege a salarizării unitare este orice altceva numai unitară nu! Criza este numai pentru profesori sau pentru toţi din ţara asta?“, se întreabă prof. Maria Buruc, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Arad.
Un profesor cu gradul I, având între 22-25 ani vechime, gradaţie de merit şi dirigenţie, are în acest moment un salariu brut de 3.109 ron. Conform noii legi, viitorul salariu brut va fi de 2.261 ron. Tot un profesor cu grad I, având aceeaşi vechime de 22-25 ani, însă cu un salariu de merit plus dirigenţie beneficiază de un salariu brut actual de 2.860 ron. În viitor, salariul său brut va fi redus la 2.261 ron. Profesorul cu grad I, 22-25 ani vechime, gradaţie de merit, dirigenţie plus spor de rural de 15% câştigă acum un salariu brut de 3.380 ron. Viitorul salariu brut va fi de 2.261 ron.
În cazul unui învăţător cu grad I, 25-30 ani vechime şi salariu de merit are în acest moment un salariu brut de 2.350 ron. După implementarea noii legi, viitorul salariu brut va fi de 1.858 ron. Un învăţător cu gradul I, cu o vechime de 25-30 ani şi gradaţie de merit, câştigă în acest moment un salariu brut de 2.555 ron. Noua lege îi va aduce un salariu brut de 1.858 ron. 2.778 ron este salariul brut actual pe care îl încasează un învăţător cu gradul I, 25-30 ani vechime, gradaţie de merit şi un spor rural de 15%. În viitor, salariul său brut va fi de 1.858 ron.
Nici directorii unităţilor de învăţământ nu scapă de valul diminuărilor. Astfel, un director profesor cu gradul I, cu o vechime de 10-14 ani, gradaţie de merit, ind. de conducere 30%, are un salariu brut actual de 2.874 ron. În viitor, salariul brut i se va reduce la 1.854 ron.

Urmează protestele
În aceste condiţii, cele două sindicate din învăţământul arădean, respectiv Sindicatul Liber şi Sindicatul Democratic, consideră că această decizie luată de Guvern este de neacceptat şi „vom recurge la orice formă de protest prin care să determinăm clasa politică să elimine din textul legii de salarizare prevederile prin care sunt grav afectate veniturile personalului din învăţământ. Este o măsură aberantă care vine în completarea celei de poziţionare jignitoare a funcţiilor din învăţământ în partea inferioară a grilei de salarizare“, declară la unison cei doi lideri sindicali, Dănuţ Ieneşescu şi Maria Buruc.

Adrian Cotuna - Glasul Aradului

  • Sezon estival încărcat la frontieră

În perioada 15 iunie - 15 septembrie, traficul prin Punctele de Trecere ale Frontierei arãdene a fost de aproximativ 2.300.000 de persoane şi peste 977.000 de mijloace de transportÎn sezonul estival al acestui an, din 15 iunie pânã în 15 septembrie, traficul de persoane şi mijloace de transport prin Punctele de Trecere ale Frontierei arãdene a fost de aproximativ 2.300.000, în cazul persoanelor care au intrat sau au ieşit din ţarã, şi de peste 977.000 pentru mijloacele de transport care au tranzitat frontiera.
Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate în luna august, când peste 930.000 de persoane, dintre care 635.421 de cetãţeni români cu peste 245.000 de mijloace de transport, au trecut frontiera, 484.461 de persoane pe sensul de ieşire şi 450.000 pe sensul de intrare. De asemenea, în aceeaşi perioadã, oamenii legii au depistat 303 infracţiuni, cele mai multe fiind de trecere ilegalã a frontierei de stat, urmate de infracţiunile de fals si uz de fals.
Pe primul loc în topul celor care au fost depistaţi la frontierã cu documente false sau falsificate se aflã românii, urmaţi de turci şi cetãţenii moldoveni, cei mai mulţi dintre aceştia fiind descoperiţi pe sensul de ieşire din România. Totodatã, în perioada sezonului estival, politiştii arãdeni de frontierã au depistat 66 de persoane, majoritatea afgani, ascunse în diverse mijloace de transport, care intenţionau sã treacã ilegal frontiera. Oamenii legii au depistat şapte persoane date în urmãrire generalã, care au fost predate autoritãţilor pentru luarea mãsurilor legale şi au confiscat peste 76.000 de flacoane de parfumuri, 37.972 kg de cafea, precum şi peste 10.800 pachete de ţigãri. De asemenea, au mai fost descoperite 23.000 fiole de testosteron şi peste 59.000 comprimate de naposim, anabolizante aflate pe lista substanţelor interzise. În aceeaşi perioadã, structurile specializate ale I.J.P.F. Arad au identificat şi reţinut douã autoturisme furate în valoare de aproximativ 168.000 lei.

A. M. C. - Observator

  • Kerwei-ul din Aradul Nou a scos lumea în stradă

Comunitatea germană din Arad a sărbătorit Kirchweih-ulComunitatea germană din Arad a fost ieri în mare sărbătoare.
Ca în fiecare an, după sărbătoarea Sfintei Marii Mici are loc Kirchweih-ul (sau Kerwei - într-o grafiere mai românească). Este o sărbătoare foarte veche, şi are un substrat religios (catolic). Kirchweih-ul de anul acesta a început la ora 9,00, când Cercul cultural Banat-JA-România a organizat hramul bisericii din Aradul-Nou. La manifestare au luat parte şi oficialităţi marcante ale oraşului. Organizatorii spun că sărbătoarea, care datează încă din anul 1824, este una foarte importantă pentru comunitatea germană din cartierul arădean. Perechile de tineri dansatori, tineri din comunitatea germană, îmbrăcaţi în port popular, care au defilat prin Aradul Nou, au fost şi în acest an sufletul sărbătorii. Portul dansatoarelor şi a tinerelor necăsătorite este îmbrăcat doar la Kerwei şi la sărbători speciale.
Cu mic cu mare arădenii au ieşit în stradă pentru a privi şi în acest an perechile de dansatori. „Am ieşit cu fetiţa la plimbare şi ne-am oprit să vedem dansul celor din comunitatea germană. M-a impresionat buchetul de rozmarin purtat de tineri”, spune Dumitra Varga. Fiecare zonă are portul specific, iar în Aradul Nou culoarea predominantă a fost rozul.
Costumele care au fost purtate ieri sunt moştenite din generaţie în generaţie, comunitatea din Aradul Nou având chiar şi un costum cu o vechime de peste 100 de ani. Unul din momentele mult aşteptate ale sărbătorii a fost licitarea buchetului, care a avut loc după ora 16.00. Sărbătoarea a luat sfârşit ca în fiecare an cu Balul de Kerwei, unde invitaţii s-au simţitâ bine până târziu în noapte.

Claudia Untaru - Glasul Aradului

  • Ministrul Mediului doreşte multiplicarea modelului „Parcul Naţional Lunca Mureşului” în toate zonele ţării

Ministrul Mediului - Nicolae Nemirschi doreşte multiplicarea modelului Parcul Naţional „Lunca Mureşului" şi în alte zone ale ţăriiPrintre obiectivele din judeţul nostru care au fost vizitate la sfârşitul sãptãmânii de ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, s-a numãrat şi Parcul Natural Lunca Mureşului. Nemirschi s-a declarat încântat de ceea ce s-a realizat în acest Parc Natural, în special de programele educative pentru elevi care pot învaţã elemente dintr-o posibilã viitoare materie şcolarã: educaţia ecologicã. Nemirschi a fost însoţit de cãtre preşedintele PSD Arad, Marius Lazãr, de cãtre secretarul Marian Melinte, preşedinta organizaţiei de femei, Iuliana Mureşan, prim vicepreşedintele Anghel Rãdulescu şi mai mulţi directori de instituţii deconcentrate susţinuţi de PSD. Delegaţia social-democratã a fost condusã la un tur al clãdirii administrative multifuncţionale a Parcului, la final având loc o scurtã prezentare a specificului şi a principalelor activitãţi care se desfãşoarã în Parcul Naţional „Lunca Mureşului”. Cel care a ţinut prezentarea a fost Paul Hac, inginer, responsabil cu educaţia ecologicã.
Acesta i-a arãtat ministrului Nemirschi cã în anul 2008, în Parc au venit 3100 de elevi în stadii de pregãtire ecologicã, cererile fiind şi în prezent mult peste capacitatea de lucru a personalului. Ministrul a fost impresionat de activitãţile pe care elevii le pot face în Parc, printre acestea numãrându-se colectarea deşeurilor sau însuşirea tehnicii de reciclare a hârtiei. Parcul este vizitat de grupe de elevi din aproape toaţã ţara (o şcoalã din Timişoara îşi trimite sãptãmânal grupe de elevi), Nicolae Nemirschi promiţând cã va duce vestea lui şi în oraşul sãu natal, Constanţa. „Ceea ce se întamplã la Arad, aici la Parcul Natural, pe mine m-a impresionat. Voi încerca sã caut modalitãţi prin care sã multiplicãm acest model şi în alte zone”, a declarat ministrul. Dupã momentul prezentãrii datelor despre Parc, social-democraţii s-au urcat pe biciclete într-un gest de solidaritate cu mediul înconjurãtor. Au fãcut o plimbare de aproximativ 20 de minute prin pãdure, Nicolae Nemirschi dovedindu-se a fi cel mai bine pregãtit fizic dintre biciclişti, fiind urmat îndeaproape de Monica Jitaru, directorul Gãrzii de Mediu Arad.

L. C. - Observator


Căutare în arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Colectivul de redacţie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Truţiu Florin.


O parte din ştirile Virtual Arad News au fost preluate şi din următoarele surse: Agenţia Mediafax, Ziarul Jurnal arădean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Ediţia de Vest), România Liberă, Astra Aradeană, Ziarul Glasul Aradului, TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Ştiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de ştiri] [Agenda telefonică] [Publicitate] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta oraşului]
[Informaţii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localităţi din Arad] [Despre noi]