...

Miercuri, 13 iunie 2001

• Seful Garzii a fost batut in plin centrul orasului

Amenintarile din ultimul timp la care au fost supusi unii comisari ai Garzii Financiare, masini personale si de serviciu distruse partial, locuinte vandalizate etc., s-au materializat ieri dimineata, cand Dan Cancel, comisarul sef al GF Arad, a fost agresat fizic in timp ce se indrepta spre sediul institutiei. In jurul orei 7,30, pe str. G-ral Dragalina, in dreptul Parcului Copiilor, comisarul sef a fost acostat de catre un barbat care l-a lovit in cap cu un corp contondent. Dan Cancel a fost dus de urgenta la Spitalul Judetean, medicii de aici aplicandu-i acestuia cateva copci la plaga de circa 7 cm pe care o avea la cap. Politistii sositi la fata locului au demarat cercetarile pentru identificarea si prinderea agresorului, in care de mare folos s-a dovedit a fi declaratiile martorilor care au vazut ce s-a intamplat si cu ajutorul carora s-a facut portretul robot al atacatorului. Eugen Deliman, comisarul sef adjunct al GFA, este de parere ca "fapta comisa este de o gravitate deosebita, care aduce atingere grava imaginii institutiei Garzii Financiare din Romania. Este imperios necesar sa se ia masuri urgente pentru asigurarea protectiei functionarilor care fac parte din echipele de control".

• Despartire amiabila a grupurilor scolare "Henri Coanda" si "Csiky Gergely"

Si elevii Liceului Sportiv vor studia in Arad Mult asteptata mutare a Grupului Scolar "Henri Conda" din cladirea in care functiona, la mare inghesuiala cu Grupul Scolar "Csiky Gergely", a intrat in linie dreapta Conducerea Inspectoratului Scolar a avut in vedere cand a luat marea hotarare un proiect de lege care va fi inaintat spre votare Parlamentului, proiect care i-a permis sa efectueze cateva miscari in ceea ce priveste invatamantul preuniversitar din Arad. Astfel, datorita faptului ca urmeaza separarea totala a profilelor, in sensul ca liceele teoretice nu vor mai avea clase de profil si liceele de profil nu vor mai avea clase teoretice, masura prevazuta deja in noul plan de scolarizare, s-a putut lua o decizie si in ceea ce priveste situatia controversata ce plana de multa vreme asupra cladirii ce cu greu reusea sa adaposteasca doua licee. Noua masura va crea ceva bulversari, mai ales in invatamantul universitar de stat, bulversari pe langa care conducerea ISJ spera sa treaca in scurt timp si cu bine. Astfel, Liceul "Henri Coanda" va fi mutat in cladirea Grupului Scolar "Aurel Vlaicu", in care, deocamdata, functioneaza Facultatea de Inginerie din cadrul Universitatii "Aurel Vlaicu". Insa contractul de inchiriere incheiat intre universitate si ISJ expira zilele urmatoare, iar conducerea ISJ nu are de gand sa-l mai prelungeasca. "Avem in vedere sistarea contractului de inchiriere incheiat cu universitatea, masura care ne va permite eliberarea a 14 sali de clasa necesare pentru elevii de la Henri Coanda. Mutarea va incepe din data de 15 iunie cu inventarierea bunurilor si apoi, pana la 1 septembrie, vor avea loc amenajarile. Nu vor fi bulversate examenele nationale, pentru ca mutarea efectiva va avea loc dupa finalizarea acestora", ne-a declarat prof. Mihaly Matekovits, inspector general adjunct, Insa, chiar daca toata atentia a fost polarizata asupra celor doua grupuri scolare, mai sunt inca probleme de rezolvat. Bunaoara, clasele cu predare in limba maghiara de la Scoala Generala 1 se vor muta in cladirea Grupului Scolar "Csiky Gergely", unde va functiona o unitate de invatamant complexa cu elasele I-XII si scoala profesionala si de ucenici. De asemenea, Liceul Sportiv va trebui mutat in Arad avand in vedere faptul ca de la 1 septembrie invatamantul va fi finantat de CLM. Se are in vedere mutarea elevilor de la Liceul Sportiv la Scoala Generala 1 pana la rezolvarea problemei cladrii Inspectoratului care a fost atribuita de consilierii locali tot Universitatii "Aurel Vlaicu".

• Vizita surpriza la Prefectura

Germanii din Slovacia scot Aradul in fata O vizita surpriza a avut loc, luni, la Prefectura Judetului Arad, unde directorul unui festival de folclor din Slovacia, Eduard Buras, a lansat o invitatie pentru doua ansambluri din judetul Arad, Festivalul este mai degraba o ocazie de intalnire a minoritatilor din tarile din Europa de Est si Centrala. Initial, el era gandit ca un festival al ansamblurilor folclorice slovace din aceasta zona a Europei. Cu timpul, el si-a extins aria de interes, cu atat mai mult cu cat era implicata minoritatea germana din Slovacia. Prezent la conferinta de presa de ieri de la Prefectura, Eduard Buras a spus ca festivalul va reuni ansambluri folclorice apartinand oricaror culturi din Europa de Est si Centrala, desi este organizat de minoritatea germana din Slovacia. Pentru aradeni aceasta participare, in opinia Prefecturii judetului, este un experiment, in aceasta vara, urmand sa participe doar doua ansambluri folclorice, cel slovac de la Nadlac si unul german de la Arad. Interesanta a fost declaratia lui Eduard Buras, care a marturisit presei aradene ca, pana acum un an de zile, minoritatea germana nu avea voie sa vorbeasca limba materna in Slovacia. Aceasta interdictie a durat mai multi ani de zile, ceea ce a creat un mare hiatus in comunitatea germana in care se simte lipsa unei generatii de mijloc. Chiar pentru minoritatea germana din Slovacia, limba materna a devenit una straina. Acum sunt insa scoli in limba germana, iar minoritatea de acolo incearca sa-si revitalizeze identitatea.

• Conform Emmei Nicholson, problema copiilor institutionalizati nu exista in Arad

Casele de copii nu exista Casa de copii reprezenta, pana nu demult, o institutie sociali creata in scopul suplinirii familiei in cazul copiilor orfani, abandonati, ori a caror sanatate fizica si psihica era primejduita in familie (parinti suferinzi de boli cronice, alcoolism, mediu familial vicios, abuz fizic sau sexual). In ultimii ani, la aceste categorii de copii se mai adauga "cazurile sociale", reprezentate de familii in care motivatia saraciei, concubinajul si parasirea concubinului, divortul, timpul de munca prelungit si imposibilitatea supravegherii copilului explica pentru ce copiii ajung sa fie internati in institutii specializate pentru ingrijire, crestere si educare. Acestei institutii i s-a stabilit un nume corespunzator scopului si rolului pentru care a fost creata: casa de copii. In prezent, casa de copii nu mai exista. Pentru cei care nu cunosc inca acest aspect, le spunem ca ea s-a transformat in centru sau centre de plasament. Sau, acolo unde este posibil, in casa familiala. Si trebuie sa recunoastem ca, daca tinem cont numai de noua denumire, aspectul problemei se schimba din start. Incaperile mari, asemanatoare cu saloanele unui spital, din vechile orfelinate sau leagane de copii nu mai exista demult. Ele au fost inlocuite peste tot cu module de tip occidental, in care vietuesc maxim 8 - 10 copii si care sunt dotate cu un confort de invidiat. Au bucatarie proprie, au baie proprie, au loc de joaca propriu si au, de asemena, dormitor propriu. Si ca sa nu uitam, decorarea acestor module s-a facut in cele mai colorate, vii si inedite moduri. Totul se aseamana cu o mica gradinita, cu un loc de joaca ticsit de jucarii sau cu un taram desprins din filmele de mult invidiate de noi toti. Si aici ne referim numai la centrele de plasament. O noua viata in casele familiale Caci nu stim la care copii institutionalizati s-a referit Emma Nicholson. Poate i-a scapat din vedere pe cei ocrotiti de diferitele organizatii neguvernamentale in casele familiale. Case familiale care s-au dorit a fi o alternativa la centrele de plasament. O alternativa mai mult decat fericita avand in vedere faptul ca micutilor si nu numai, li se ofera o viata mai mult decat tihnita alaturi de o familie profesionista. Din nou, pentru cei care nu cunosc fenomenul, casa familiala este formata din doi parinti de profesie, care sunt angajati in cadrul organizatiilor neguvernamentale, din doua educatoare care se ocupa de copii dupa ce acestia isi termina orele de curs, precum si de bucatarese sau ingrijitoare. In astfel de case vietuiesc sase pana la zece copii, exact ca intr-o familie. Copii care beneficiaza de o educatie corespunzatoare, de conditii de viata mult mai bune decat alti semeni de aceeasi varsta cu ei care au avut norocul sa nu se numeasca institutionalizati. Pe raza judetului Arad, casele familiale au rasarit, in ultimii ani, precum ciupercile dupa ploaie, prea putine fiind localitatile in care ele sa nu fie gasite. Sigur ca centrul-pilot, daca putem sa-l numim asa, al acestei alternative se gaseste la Santana, in cadrul Organizatiei "SOS Copiii", luand fiinta nici mai mult nici mai putin decat 14 case familiale, 4 case de tineret, precum si ateliere-scoala unde tinerii peste 18 ani pot invata meserie si pot sa-si castige existenta pana isi vor gasi un loc de munca pe masura pretentiilor lor. Daca mai tinem cont de faptul ca toti copiii care cresc sub deviza "SOS Copiii" au beneficiat de tabere in strainatate, de tabere pe litoral, ca ei invata bine si foarte bine, ca pe langa casele in care traiesc pot lucra in sere, la ingrijirea animalelor sau pot si-si cultive pasiunile, din nou, ne manifestam neintelegerea fata de doleantele baronesei Nicholson in ceea ce priveste aceasta problema. Si mai ca nu ne mai vine sa ne intrebam nimic, ci sa o invitam la Arad si in localitatile din vecinatate pentru a vedea daca mai are ceva de obiectat. Pe cine incurca acesti copii? Copiilor institutionalizati din Arad li s-a intins o mana. O mana calda, prietenoasa. De fapt, pentru ei, superbele module din centrele de plasament sau excursiile pe meleaguri straine nu inseamna prea mult. Sunt prea mici ca sa priceapa ca traiesc evenimente, cateodata, unice in viata. Nu mai sunt emotionati nici de jucarii, iar atunci cand au oaspeti de seama (delegatii straine, vizite protocolare, inaugurari) primul lor gand ar trebui sa fie acela de a sta cat mai la o parte pentru a nu fi calcati in picioare. Caci s-a intamplat. S-a intamplat ca, o data, nu spunem cand, bodyguarzii si intreaga suita a unui important demnitar roman sa nu aiba loc de micutii risipiti pe mochetele colorate. S-a intimplat ca ei sa fie treziti din visele lor nevinovate pentru a primi o vizita total nesemnificativa pentru ei, dar mult prea importanta pentru imaginea persoanei care urma sa le aduca doua, trei jucarii sub forma de donatie. Si-acum nici unul dintre cei vizati nu sare in apararea lor. Sau, mai bine spus in apararea tarii noastre, impiedicata sa adere la un important for european din cauza, culmea, copiilor institutionalizati. De fapt, ceea ce uita majoritatea celor care, cu diferite ocazii, se invart pe langa acesti copii (exceptie facand intreg personalul care se ocupa de cresterea si educatia lor, incepand de la directorul Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului, sefii centrelor de plasament, medicii care lucreaza aici si terminand cu femeile de serviciu) este ca, majoritatea copiilor institutionalizati au nevoie de dragoste. Au nevoie de prieteni. Au nevoie de o vorba buna, de un gand bun. Din partea noastra, a tuturor, care ar trebui sa ne facem cateva clipe libere pentru a-i lasa sa ne atinga mana si sa ne priveasca in ochi. Chiar si din partea Emmei Nicholson, care, daca ar fi coborat in mijlocul lor, cu siguranta ar fi fost incercata de un singur sentiment. Acela conform caruia copilul institutionalizat nu sufera decat de gandul ca, intr-o zi, sau chiar intr-un vis, i se va arata chipul senin al mamei lor...

• Maratonistul veteran

La 57 de ani, dupa doar 6 ani de antrenamente, un aradean alearga ca un sportiv de performanta S-a apucat de atletism la varsta la care unii isi plimba nepotii sau asteapta infrigurati postasul cu pensia. Este singurul alergator veteran din Romania care a luat startul in celebrul maraton care se desfasoara in fiecare an, la New-York. I se trage de la bisturiu Pana in urma cu sase ani nu se gandise nici o clipa ca va participa la un concurs atletic. Mai mult, n-a mai alergat din copilarie. "Am inceput sa alerg la indicatiile medicului, pe timpul cand ma aflam in convalescenta, dupa o operatie de hernie de disc si o sciatica paralizanta. Daca nu ajungeam la bisturiu, poate nu mi-as fi schimbat modul de viata. Prin natura profesiei, stateam tot timpul pe santiere, iar vremea nu era intotdeauna frumoasa. Oboseam la orice plimbare mai lunga. Acum, pentru mine, alergarea inseamna viata." Lucian Neagu a inceput sa alerge in 1987, la 51 de ani. Treptat, i s-a restabilit sanatatea. Un roman la New-York De la alergari usoare pe malul Muresului a intrat, in 1995, in circuitul concursurilor atletice pentru veterani, reusind sa catige mai multe titluri nationale la 200 si 400 de metri plat, semifond, si maraton. In noiembrie 1999 a alergat in celebra cursa de maraton de la New-York, la categoria 50-66 de ani. A iesit pe locul 308, dintre cei peste 31.000 de participanti care au trecut linia, de sosire. La concurs s-au inscris aproximativ 40.000. "Am avut un mare avantaj ca fiul meu locuiste in Canada.El mi-a fost sofer, antrenor si suporter. Faptul ca am fost singurul cencurent din tara noastra ii indemna pe spectatorii de pe margini sa ma incurajeze permanent. "Go, Romania!", auzeam tot timpul. A fost ceva unic... am fost mandru ca sunt roman!" Ambitii mari La New-York, Lucian Neagu n-a alergat pentru prima oara incontinuu 42 de kilometri. In 1997, a luat locul trei intr-un maraton desfasurat la Bucuresti. Atunci si-a luat si dreptul sa participe in cele mai lungi curse atletice, care se desfasoara anual in multe colturi ale lumii. Veteranul se pregateste zilnic pentru competitii, ca un adevarat profesionist, pe malul Muresului. In fiecare sambata alearga cate 25 de kilometri, pana la Sagu. In acest an si-a propus sa mai castige un titlu national la grupa lui de varsta si sa-si depaseasca performanta obtinuta in urma cu doi ani, fiind invitat in luna noiembrie, din nou, la New-York.

Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN: [Message Board]

Artist plastic cauta...