title

* Stirile pe scurt:   ...
In logo_ro_top_100_small.gif (3000 bytes) suntem pe pozitia Locul nostru in Romanian Top 100. Daca v-au placut stirile Virtual Arad News, votati pentru noi: Votati Virtual Arad News !

Stirile Zilei

Luni, 2 aprilie 2001

Sindicatele din invatamantul aradean vor sa demareze actiuni de protestSindicalistii doresc actionarea in instanta a Ministerului Educatiei si Cercetarii
Daca anul trecut a fost unul foarte agitat in ceea ce priveste invatamantul, iata ca, anul acesta, dascalii au avut parte de doar trei luni de liniste. Asta, dupa ce si-au manifestat fericirea pentru semnarea unui nou contract colectiv de munca intr-o forma noua, care le-a adus foarte multe avantaje. Si, dupa semnarea unui pact social la nivel central, pact care era menit sa mentina linistea si sa opreasca grevele si protestele de orice fel. Insa, in ultimele zile, tensiunile s-au instalat, din nou, in cancelarii si pot izbucni, in orice moment. La sfarsitul saptamanii trecute, sindicalistii din invatamant s-au intrunit in sedinta de urgenta pentru a-si manifesta nemultumirea fata de ultimele declaratii ale ministrului educatiei si cercetarii, pe care o acuza de diversiune. Liderii celor doua sindicate ne-au remis cate un protest, care este prima forma de manifestare a nemultumirilor lor. Declaratia doamnei Ecaterina Andronescu surprinde cu atat mai mult, cu cat aceasta a luat la cunostinta nemijlocit opinia sindicatelor din invatamantul preuniversitar, prin participarea la intalnirea cu Colegiul Liderilor Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, la discutii cu lideii din diferite judete ale tarii, cu pozizia exprimata de FSLI prin scrisori deschise adresate factorilor de decizie politica, comunicate de presa, proteste, participari la negocieri tripartite. "Singura propunere de care sindicatele din invatamant au luat cunostinta a fost renuntarea la indexari si acordarea tichetelor de masa in suma neta egala cu valoarea indexarilor, ceea ce ar fi facut ca, in luna septembrie, sa nu mai primim nici tichete de masa, nici indexari solutie de neacceptat. Prin acest protest, Sindicatul Liber din Invatamantul aradean incunostiinteaza opinia publica si toti factorii de decizie ca va apela la toate formele legale de lupta sindicala pentru obtinerea tichetelor de masa, in masura sa compenseze partial salariile foarte mici in raport cu alte categorii de salariati bugetari ale personalului din invatamant", a precizat Marius Gondor, liderul Sindicatului Liber. La randul sau, Stefan Balita, liderul sindicatului Democratic, a tinut sa ia pozitie: "Apreciem declaratia doamnei ministru ca fiind o diversiune, o deturnare tendentioasa a adevarului, menita sa induca in eroare salariatii din invatamant si opinia publica si dovedeste, o data in plus, incapacitatea acestui Guvern de a alimenta in mod corespunzator bugetul de stat, astfel incat sa asigure a finantare cat de cat decenta a cheltuielilor unitatilor bugetare." Se pare ca ministrul educatiei nu a inteles ca tensiunile din invatamant au ca punct de plecare faptul ca nu au fost cuprinse in bugetul de pe anul acesta sumele necesare acordarii tichetelor de masa. Dascalii cer votarea unui buget care sa le asigure faptul ca isi vor primi salariile si indexarile la timp. Dascalii doresc sa demareze cat mai curand masurile de protest, care, probabil, vor debuta cu o greva de avertisment.
Parlamentarii s-au intalnit cu autoritatile locale...La patru luni de cand au fost alesi, acestia s-au intalnit cu autoritatile locale
La un interval de patru luni de cand cei zece parlamentari reprezinta Aradul in Parlament, acestia au reusit sa se intalneasca cu prefectul Gheorghe Pele, cu reprezentantii CJA si ai Primariei. Discutiile care s-au desfasurat pe parcursul a doua ore s-au axat mai mult pe suma infima pe care o va primi Aradul la buget. Parlamentarii au recunoscut ca in aceasta directie nu se mai pot obtine prea multe, eventual la rectificarea de buget. Intalnirea a avut un caracter mai degraba de tatonare a prioritatilor Aradului. Prefectul Gheorghe Pele, cel care a avut initiativa de a-i reuni pe alesii nostri, s-a aratat multumit de aceasta prima intalnire, dar a recunoscut ca intr-adevar a fost organizata mai tarziu. "Timpul si multitudinea problemelor din ultima perioada nu ne-au permis aceasta intalnire, dar cu regularitate vom tine o intalnire in fiecare luna si vom cauta sa ne organizam mai bine. Am hotarat de comun acord ca proiectele de interes major ale judetului, atat cele ale Primariei si CJA, sa le analizam si dansii sa le sustina. Sper ca am reusit sa-i capacitez pe parlamentarii de Arad sa actioneze solidar si sunt convins ca, daca acest lucru se va intampla, judetul nostru va ajunge acolo unde ii este locul." Deputatul liberal Titus Gheorghiof, care in repetate randuri i-a "agasat" pe reprezentantii PDSR Arad chemandu-i la dialog, si-a exprimat convingerea ca, daca o-astfel de intalnire ar fi avut loc atunci cand filiala pe care o conduce a solicitat, s-ar mai fi putut face mai mult pentru bugetul repartizat Aradului. "Fata de austeritatea bugetului din acest an, indiferent de ceea ce se spune, prea multe lucruri nu se pot realiza. La bugetul de 78 de miliarde fata de 110 miliarde anul trecut, la rata de inflatie chiar de 41% e putin. Intalnirea a fost utila si, dupa ce incepe sa se topeasca raceala, cred ca vom colabora, dar sa nu se incinga prea tare." Deputatul PRM Nicoara Cret, alaturi de liberali, a subliniat faptul ca inca de la numirea prefectului a sugerat o astfel de intalnire cu factorii abilitati. Deputata PDSR de Arad, Mihaela Muraru-Mandrea, referitor la aceste dezbateri, a spus: "Ne-am pus la punct un mecanism de organizare a grupului din cele trei institutii - Prefectura, Consiliul Judetean si Parlament - in asa fel, incat proiectele, programele si propunerile care vor veni din teritoriu sa fie ordonate si transmise noua parlamentarilor in scopul rezolvarii directe prin abordarea ministrilor care vin saptamanal la votul final in Parlament".
Colaborarea transfrontaliera a prezentat interes pentru delegatia MoldoveiAdministratia locala si-a prezentat experienta acumulata
Vineri, Aradul a fost vizitat de o importanta delegatie din Republica Moldova. Aceasta a ajuns in Arad dupa un periplu in Ungaria si Slovacia, unde au studiat modul in care se desfasoara colaborarea transfrontaliera a acestor tari. La Arad, delegatia, din Moldova, compusa din 17 persoane - presedinti si vicepresedinti de consilii judetene, prefecti, primari etc.- a participat la o intalnire cu cei din conducerea judetului. Viceprimarul Bognar Levente, prefectul Gheorghe Pele si vicepresedintele CJA Claudiu Cristea, le-au explicat modul in care se desfasoara colaborarea transfrontaliera. Prezentari au mai facut Florin Dumescu, din partea Centrului Universitar de Cercetare si Afaceri din cadrul Universitatii de Vest "Vasile Goldis", Adrian David, director al Fundatiei Romano-Germane, si Lucia Chisbora, director ADAR. Dupa obisnuitele schimburi de amabilitati si cadouri prilejuite de astfel de ocazii, oaspetilor le-a fost prezentata o istorie a colaborarii transfrontaliere, care a cunoscut o importanta evolutie in 1997, o data cu crearea Euroregiunii, din care fac parte patru judete din Romania, patru judete din Ungaria si provincia Voivodina din Iugoslavia. Claudiu Cristea, vicepresedintele CJA, a prezentat domeniile de colaborare transfrontaliera, aceasta axandu-se, in special, pe domeniul mediului, al transporturilor, infrastructurii si turismului. Scopul colaborarilor este obtinerea de fonduri PHARE-CBC pentru finantarea proiectelor comune. Republica Moldova este prinsa in programul TACIS, program care asigura o finantare pentru proiecte regionale. Scopul periplului delegatiei prin mai multe tari este dobandirea de experienta in acest domeniu.
Silvicultorii aradeni au tras un semnal de alarmaPadurea - mediu, viata, resursa regenerabila
In cadrul Lunii Padurii, Directia Silvica Arad a organizat, in cursul zilei de vineri, o manifestare cu tema "Padurea - mediu, viata, resursa regenerabila". Evenimentul a avut loc la sediul Directiei Silvice Arad, unde cei prezenti au dezbatut problemele stringente cu care se confrunta fondul forestier. Au fost invitati reprezentanti ai ocoalelor silvice din Halmagiu, Barzava, Savarsin, Valea Mare, Radna, Tarnova si Lipova, ai Directiei de Alimentatie si Agricultura, a Inspectoratului de Protectie a Plantelor si a Universitatii de Vest "Vasile Goldis". La discutii au participat si Florian Borlea, fostul director al Directiei Silvice, presedinte al Progresului Silvic, filiala Timisoara; Maria Matekovitz reprezentand Scoala Generala nr.1 si Inspectoratul scolar. Manifestarea s-a vrut a fi o discutie libera care sa sublinieze importanta padurii in viata fiecaruia dintre noi. "Au fost invitate aici mai multe clase de varsta, care pot sa arate cat de importanta este padurea pentru noi toti. Legislatia firava, greu de aplicat, este una dintre cauzele care au dus la aceasta stare de fapt. Trebuie sa atragem atentia lumii in ceea ce priveste importanta padurii. Trebuie sa vedem ce avem de facut pentru a o lasa urmasilor nostri mai departe, pentru ca nu putem sa-i condamnam pe cei care au fost inaintea noastra", a spus Alexandru Parv, directorul Directiei Silvice Arad.
Firma Auto Schunn a prezentat noile tipuri de Mercedes Benz - Virtual Arad News (c)2001Autovehiculele pot fi achizitionate prin vanzarea directa sau in sistem leasing
Agentii economici din Arad au avut ocazia sa se intalneasca cu reprezentatii Mercedes Benz. Evenimentul a avut loc, in cursul zilei de joi, la sediul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura. Firma Auto Schunn Arad a prezentat celor interesati cele mai noi modele de autovehicule, motorizarile de ultima ora, performantele maxime, discounturile,de sezon etc. Posibilii clienti au putut admira ultimele tipuri de autovehicule Mercedes Benz in curtea CCIAA. Auto Schunn este o societate cu capital integral german, reprezentanta Mercedes Benz in Arad. Oferta firmei cuprinde o gama variata de autovehicule, de la limuzine pana la camioane de mare tonaj. Pe langa vanzarea de autovehicele, Auto Schunn asigura clientilor sai asistenta necesara intretinerii si reparatiei, oferind o garantie a calitatii si functionarii produselor si pieselor originale pe o perioada de 18 luni, inclusiv manopera aferenta. Preturile autovehiculelor, sunt cuprinse intre 14 150 euro si 101 700 euro. Masinile pot fi achizitionate prin vanzarea directa sau in sistem leasing, pe o perioada de la 1 la 4 ani. Prin leasing financiar extern pot fi cumparate autoturisme, camioane, ansambu cap tractor plus semiremorca, masini agricole si masini pentru constructii. In ceea ce priveste leasing financiar intern, pot fi achizitionate autoturisme noi si rulate (dar nu mai vechi de 2 ani) camioane noi si rulate, masini agricole si masini pentru constructii. Cu un avans intre 25% si 50%, cu o dobanda intre 13% si14,50%, orice persoana fizica sau juridica poate intra in posesia unui Mercedes Benz.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

   Search this site                 powered by FreeFind
 


new88.gif (2109 bytes)van_publicitate.gif (4271 bytes)

home3.gif (1226 bytes) Imobil de vanzare


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity si Trutiu Florin.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Agenda de Arad, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2001] [Arhiva 2000] [Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2001 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}