title

* Stirile pe scurt:   ...
In logo_ro_top_100_small.gif (3000 bytes) suntem pe pozitia Locul nostru in Romanian Top 100. Daca v-au placut stirile Virtual Arad News, votati pentru noi: Votati Virtual Arad News !
Directia de Telecomunicatii Arad Nega Computer

Stirile Zilei

Vineri, 27 octombrie 2000

La Budapesta militari maghiari ridica drapelul romanesc...In incinta Cimitirului central din Budapesta, a avut loc, marti, cu ocazia Zilei Armatei Romane, ceremonia de inaugurare a Parcului memorial a ostasilor romani cazuti in luptele pentru eliberarea capitalei ungare. In urma cu doi ani, din initiativa Ministerului Apararii Nationale a Romaniei si cu sustinerea Ministerului de Externe Roman au fost facute primele demersuri pentru mutarea osemintelor militarilor romani cazuti in timpul "Operatiunii Budapesta" din marginasul cimitir budapestan de la Rakos Liget in Cimitirul central, loc in care mai sunt inhumati militari germani, americani, polonezi, rusi, sudafricani. Lucrul efectiv de amenajare a Parcului memorial, in care au fost stramutate osemintele a 155 de ostasi eroi romani, a durat 45 de zile, intreaga operatiune fiind finantata de statul ungar (10 milioane forinti). Sa mai precizam ca armata romana a participat la luptele pentru eliberarea Ungariei cu un efectiv de 200 de mii de militari, din care au pierit aproximativ 42 de mii - conform unor surse - sau 60 de mii de militari romani - conform altora. La "Operatiunea Budapesta" a participat Corpul VII armata, din Armata a patra comandata de generalul Avramescu, al carui mormant a fost gasit in urma cu cinci zile intr-un orasel din Ungaria, osemintele sale fiind trimise in tara si reinhumate in centrul Cimitirului militar din Cluj. La ceremonia de martii a participat si o Garda de onoare din cadrul Detasamentului mixt romano-maghiar (comandant - colonel Avram Catanici), veterani de razboi aradeni, ziaristi din Arad si din Capitala - intreaga delegatie fiind condusa de general de corp de armata Mihail Popescu, seful Marelui Stat Major al Armatei de Uscat. Au mai participat ambasadorul Romaniei la Budapesta, excelenta sa Petru Cordos, general de divizie, Mihai Corneliu Lungu atasatul militar al Romaniei la Budapesta, reprezentanti autoguvernarii pe tara a romanilor din Ungaria, in frunte cu Traian Cresta, Ministerului de Externe Ungar, ai Ministerului Ungar al Apararii patriei, in frunte cu general Nandor Klauper. Slujba de pomenire a eroilor fost oficiata de PS Sofronie episcop al Bisericii Ortodoxe Romane din Ungaria. In cadrul ceremoniei au fost intonate imnurile de stat al Romaniei si Ungariei iar dupa slujba de pomenire ambasadorul Romaniei, atasatul militar al tarii noastre la Budapesta, reprezentantul Ministerului de Externe Ungar si al celor doua armate au tinut scurte alocutiuni. Incheierea ceremoniei a fost marcata printr-o parada militara a celor doua garzi de onoare romana si maghiara dupa care intreaga delegatie romana a fost invitata la sediul Ambasadei Romaniei pentru un dineu la care doritori au putut servi si coliva preparata special pentru acest eveniment de parintele David preotul detasamentului.
In vami au aparut ,din nou, cozileDatorita situatiei politico- economica existente in Iugoslavia, majoritatea persoanelor care doresc sa ajunga Ungaria si, de acolo, mai departe, spre Austria, prefera sa tranziteze Romania. Din pacate, acest fapt, imbucurator pentru unii, da mari batai de cap vamesilor si lucratorilor Politiei de Frontiera din Arad. Astfel, in ultima vreme, mai ales prin punctele de frontiera Nadlac si Varsand, s-au format cozi interminabile (de kilometri! ), cauzate de fluxul mare de TIR-uri si alte autovehicule de mare tonaj care tranziteaza Romania. De la purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Arad, colonel Ioan Cojocaru, am aflat ca "aceste cozi s-au format si datorita faptului ca multi dintre conducatorii auto prefera sa stea cateva ore in vama, decat sa plateasca taxa de urgenta. Ce sa mai vorbim de faptul ca in Ungaria, la sfarsitul saptamanii se plateste mai mult. In plus, din cauza multiplelor insuccese in capturarea unor stupefiante care au scapat vigilentei vamesilor - acestia si-au intensificat controalele". Una peste alta, in acest moment situatia din vami ramane neschimbata, cozile formate creand un adevarat calvar lucratorilor din punctele de frontiera.
Sanevit a fost scoasa la licitatie - Virtual Arad News (c)2000Conform unui anunt facut public de catre Biroul Executori Judecatoresti ai Judecatoriei Arad in data de 31 decembrie 2000 se vinde l;a licitatie publica Fabrica de seringi si ace de unica folosinta, proprietatea S.C. Sanevit S.A. Arad. Pretul de strigare a fost stabilit la suma 18.839.250.000 lei. S-a ajuns in aceasta situatie din cate spune Mircea Roman directorul general al principalului producator de seringi si ace de unica folosinta din tara "datorita ministrului de Finante care a blocat fondurile destinate asigurarilor de sanatate. Avand in vedere ca avem de incasat peste 32 de miliarde de lei de la spitalele din toata tara, am creditat, practic, sistemul sanitar cu aceasta suma." Domnia sa a mai precizat ca "executarea silita a fost initiata de catre Banca Romana de Dezvoltare (BRD) de la care Sanevit a contractat un imprumut de doua miliarde de lei. In timp, suma imprumutata a fost rambursata, dar nivelul dobanzilor a ajuns la opt miliarde de lei, din care au fost platite doar sase." a adaugat Roman. La ora actuala S.C. SANEVIT S.A. are pe stoc marfa in  valoare de nu mai putin de 12 miliarde de lei. Ca o curiozitate, in context mentionam ca spitalele aradene nu figureaza pe lista datornicilor catre Sanevit pentru simplul motiv ca nu au cumparat seringi si ace de la fabrica aradeana, preferand sa le aduca din import.
Cladirea Arterm-ului este revendicata de fostii proprietari - Virtual Arad News (c)2000Imobilul in care Societatea Comerciala ARTERM SA isi are sediul central este obiectul a doua dispute juridice. Prima disputa are loc intre Consiliul Judetean Arad si Arterm, iar cea de a doua intre Consiliul Judetean si urmasii fostilor proprietari. In prima cauza se afla in litigiu parterul cladirii din strada Unirii nr. 19, unde functioneaza cateva birouri ale Arterm. Pe vremea cand a fost infiintata actuala societate comerciala, imobilul cu pricina s-a constituit in aport la capitalul social din partea Consiliul Judetean. Odata cu transmiterea societatii catre Consiliul Local Municipal, CJA si-a retras acest aport, dar societatea a ramas in continuare in spatiu, fara sa i se perceapa chirie. Dupa aparitia Legii pentru sprijinirea intreprinderilor mici si mijocii, s-a constituit, in subordinea CJA, societatea comerciala ADAR, careia CJA i-a repartizat parterul imobilului din Unirii 19. ADAR a solicitat sa se faca o actiune de evacuare pentru a putea intra in spatiu si, deoarece Arterm a refuzat sa elibereze birourile respective, CJA a inaintat o intampinare la Judecatoria Arad. In paralel, Arterm a cerut ca, in cazul in care iese din spatiu, sa i se achite suma de 245,3 milioane lei, reprezentand contravaloarea investitiilor facute aici. La Judecatoria Arad a fost admisa evacuarea, cu precizarea ca noul beneficiar al spatiului trebuie sa achite suma ceruta de Arterm, acesta putand ramane in spatiu pana la achitarea integrala a sumei. Ambele parti au fost nemultumite de sentinta, urmand sa depuna apel. Cel de-al doilea litigiu, in care sunt implicati urmasii fostilor proprietari si Consiliul Judetean vizeaza o alta parte a imobilului in cauza. Urmasii baronului Simoi solicita, in baza Legi nr. 112, primirea de despagubiri pentru apartamentele de locuit de la etajul de deasupra fostelor bai "Sanatatea" pentru casa din curte si pentru casa cea mica din incinta. Actiunea a fost inceputa in urma cu aproape un an fiind deja parcurse toate termenele la Judecatoria Arad La prima infatisare nici juristii de la CJA si nici instanta nu si-au putut da seama care sunt obiectivele la care se face referire, abia dupa cateva termene fiind prezenta toate amanuntele. Juristul CJA, Cristian Balaciu, mai spune si ca din actele depuse la dosar nu rezulta clar calitatea de mostenitori a celor care au inaintat actiunea.
In Arad se cauta spatiu pentru Consulatul Guineeii - Virtual Arad News (c)2000In urma cu cateva luni, consulul onorific al Republicii Guineea - cu capitala la Conakry -, George Medintu, a solicitat Consiliului Local Municipal Arad un spatiu pentru a infiinta Consulatul acestei republici pentru partea de vest a tarii. Acordarea spatiului, aflat pe Bd. Revolutiei, nr.74, apartinand ApR, si avand circa 70 de metri patrati, a fost amanata pentru o alta sedinta. Amanarea a fost propusa de catre Comisia pentru administrarea domeniului public si privat a CLM Arad, considerand ca Primaria trebuie sa prezinte consilierilor o situatie privitoare la "numarul de cetateni guineezi existenti pe teritoriul Romaniei, acestora prin toate mijloacele legale, potrivit cu principiile de drept international". Deocamdata, nu exista o astfel de statistica. George Medintu, printre altele patronul complexului "Jackson" si membru al PDSR Arad, a fost investit in functie de catre Petre Roman, ministrul de externe al Romaniei, care a rugat autoritatile publice sa ii ofere "facilitatile, privilegiile si imunitatile de care beneficiaza in temeiul Conventiei de la Viena". Consulul Medintu considera ca acest Consulat ar fi de interes pentru acordarea de vize pentru tarile africane, precum si pentru dezvoltarea relatiilor economice, sociale si culturale dintre cele doua tari.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

  


new88.gif (2109 bytes)van_publicitate.gif (4271 bytes)

home3.gif (1226 bytes) Imobil de vanzare


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity si Trutiu Florin.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Agenda de Arad, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2000] [Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2000 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}