title

Fa un click pe mine pentru a citi stirea pe larg! Stirile pe scurt:   ...
In Top100 suntem pe locul ?. Daca v-au placut stirile Virtual Arad, apasati aici:

17 octombrie 1998

Liceul pedagogic din Arad - (c) Virtual Arad News, 1998Colegiul liderilor Sindicatului Liber din Invatamant Arad s-a intrunit ieri la Liceulul "Moise Nicoara" din Arad si a dezbatut si aprobat modalitatile grevei de avertisment de luni, 19 octombrie 1998 cat si ale celei generale din 27 octombrie 1998. Acelasi lucru l-au facut cu o zi inainte si cei afiliati la Sindicatul Democrat din Invatamant Arad, hotararile fiind similare. Astfel, in fiecare scoala s-a constituit comitetul de greva, el avand in frunte liderul grupei sindicale, iar ca membrii intreg biroul grupei sindicale respective. Comitetele de greva la nivel judetean, in frunte cu liderii lor vor tine permanent legatura telefonica cu grupele sindicale din teritoriu. S-a hotarat ca intregul personal aflat in greva sa fie obligatoriu prezent in unitatea scolara intre orele 11,00 si 13,00, timp in care nu se vor efectua nici un fel de activitati didactice cu elevii. Acestia vor ramane in clase pe toata durata celor doua ore sub supravegherea profesorilor. Salariatii care nu participa la greva isi pot continua activitatea daca aceasta este posibil, iar conducerile scolilor nu vor fi inpiedicate sa-si desfasoare activitatea curenta.

Cel mai important eveniment de la seminarul romano-maghiar desfasurat ieri la Arad a fost intalnirea ministrilor Justitiei din Ungaria si Romania: doamna David Ibolya si domnul Valeriu Stoica. Simpozionul de la Arad este replica celui de la Bekescsaba de la inceputul acestui an. Astfel de simpozioane se vor desfasura anual cate o data in Ungaria si Romania. Temele acestor simpozioane nu vor fi neaparat juridice. Lucrarile simpozionului au fost deschise de discursurile celor doi ministri. Domnul V. Stoica a subliniat importanta Conventiei asupra drepturilor omului initiata la Roma, acum aproape 50 de ani. Aceasta conventie este un fel de "constitutie a drepturilor omului din Europa" si a reprezentat o adevarata revolutie in istoria dreptului european. Romania si Ungaria au trait aceeasi eperienta a totalitarismului, de incalcare a drepturilor omului. Dupa '89 a inceput recuperarea in privinta drepturilor omului prin formarea unor institutii democratice si constituirea statului de drept. Romania si Ungaria au probleme comune si, drept consecinta, trebuie sa gaseasca rezolvari comune. D-na David Ibolya a tinut sa precizeze ca revinirea la putere in Ungaria a unui nou guvern nu va influenta negativ relatiile bilaterale romano-maghiare, subliniind importanta luptei comune impotriva Mafiei si a coruptiei. In cadru convorbirilor bilaterale, cei doi ministri au abordat, printre altele, problema revizuirii tratatului de asistenta juridica dintre cele doua tarii si semnarea unui nou tratat. Cel vechi dateaza din 1959. S-a subliniat necesitatea armonizarii legislatiei celor doua tari. In privinta drepturilor minoritatilor, cele doua parti au o viziune comuna: fara extremisme, pe calea ratiunii si intelegerii. D-na David Ibolya saluta ideea infiintarii Universitatii Petöfi-Schiller si s-a declarat perfect de acord in toate cu d-l V. Stoica. Lucrarile continua cu conferintele participantilor la simpozion.

Santana este recunoscuta in toata tara ca fiind leaganul copiilor abandonati. Dupa ce Partidul Socialist a incheiat un acord de colaborare cu Fundatia "SOS Copii", tot din Santana, nici PNTCD nu se lasa mai prejos. Astfel, la sfarsitul saptamanii viitoare, la invitatia fundatiei ADOBE, secretarul de stat in Ministerul Apararii Nationale, Dudu Ionescu, membru al guvernului Romaniei, va inaugura o noua Casa de copii in comuna Santana. Presedintele acestei fundatii, Seta Cropsew, este una dintre personalitatile occidentale care sustin integrarea Romaniei in NATO. Din partea oficialitatilor parlamentare aradene este invitat deputaul taranist Radu Ghidau.

Spre bucuria targovetilor care isi desfac produsele si isi scot animalele la vanzare in piata improvizat de la intrarea in cartierul Sanicolaul Mic, in aceasta saptamana au fost demarate lucrarile de modernizare a ei. Astfel, vor fi construite un gard imprejmuitor, un mic centru de analiza sanitar-veterinara si un mini-birou pentru administratorul pietei si va fi realizata o retea de apa si canalizare. Directorul SC "Targuri Oboare Piete", ing Romulus Gherman, este de parere ca: "Dupa ce am pierdut destul timp cu obtinerea tuturor autorizatiilor, avizelor si aprobarilor necesare, ma bucur ca am reusit demararea lucrarilor, pe care le dorim finalizate-daca vremea ne lasa-pana la sfarsitul acestei luni". Si dupa finalizarea lucrarilor, piata va fi deschisa doar martea.

Astra Vagoane (ASV)
De o mai bine de o luna producatorul aradean de vagoane este oprit de tranzactionare la pretul de 4850 lei / actiune, din cauza desprinderii vechii uzine in doua societati distincte, una cu specific de productie vagoane pentru calatori si alta pentru marfa. Pana cand ambele nu vor avea statutul definitivat, tranzactiile pe Bursa nu se executa.

Banca Transilvania
Ramane de departe cea mai lichida societate la categoria a doua, volumul tranzactiilor fiind in ultima saptamana mai mare de 400 de milioane / sedinta, chiar daca acestea s-au produs prin speciale sau cross-uri. Pretul mediu nu se depreciaza ramanand cuprins intre 2320 - 2350 lei / actiune.

Carne Arad (CRN)
Spre deosebire de alte sedinte, in ultima a acestei saptamani, Abatorul aradean a inregistrat doua tranzactii ce au insumat "giganta" suma de 80.000 lei. Pretul ramane la fel de redus, de doar 1600 lei /actiune, si cu datoriile mari pe care le are societatea la buget si furnizori, se pare ca nu va mai "inflori" prea curand.

Indagrara Arad (IDA)
Candva, o societate cautata pe piata extrabursiera, RASDAQ, cel mai mare producator de alcool si bauturi spirtoase din Romania, nu-si gaseste cadenta pe Bursa, pierzand sistematic din pretul mediu ce a ajuns la 131 lei / actiune. Trist ramane volumul total de tranzactii / sedinta, ce arareori depaseste 200 de mii de lei.

Sanevit Arad (SAN)
Cifra zero domina ecranele brokerilor in dreptul acestei societati, , nefiind inregistrata nici o tranzactie, desi pretul mediu este de 7 ori mai mic decat valoarea nominala.


16 octombrie 1998

Maine, incepand cu ora 10,00, va avea loc in Sala Studio a Teatrului de Stat Arad, faza finala a concursului literar "Prietenii cartii Braille". La aceasta faza finala participa 11 filiale ale Asociatiei nevazatorilor din Romania (Arad, Bacau, Braila, Dambovita, Dolj-Olt, Galati, Harghita - Covasna, Maramures, Mures, Prahova, Valcea). Tema concursului va fi "Descrierea Moldovei", din partea filialei Arad participand Valentina Ciornei, pregatita de referentul cultural Ciresica Darlea. Un juriu format din cinci persoane va stabili, in final, castigatorul concursului si-i va inmana acestuia un premiu de un milion de lei. Costel Turcu, presedintele filialei Arad a Asociatiei nevazatorilor, ne-a declarat: "Vreau sa multumesc pe aceasta cale tuturor sponsorilor care au contribuit la reusita, sper, a acestui concurs, mai ales ca genurile acestea de competitii sunt destul de rare la noi in tara". De mentionat ca intrarea la faza finala a concursului "Prietenii cartii Braille" este libera, la concurs fiind prezenti, pe langa autoritatile locale si Teodor Lepadatu - Presedintele pe tara a Asociatiei nevazatorilor. (VAN: astazi nevazatorii pot folosi displayuri Braille refrisabile prin intermediul carora pot folosi un PC cu aproape aceeasi productivitate ca si un vazator)

La Nantes (VAN: vezi [1], [2], [3])(Franta), in 29 octombrie 1998 va incepe "Festivalul cultural romanesc din Tarile Loarei". La acest fetival, ne comunica Horia Nicoara,consilier la Inspectoratul pentru Cultura a Judetului Arad, va fi prezent Ansamblul folcloric "Siriana" cu un bogat repertoriu. Fondat in 1968, Ansamblul folcloric "Siriana" a reprezentat cu cinste folclorul nostru romanesc, atat in tara, cat si in strainatate: Jugoslavia, Ungaria, Franta, etc.

Casa de cultura din orasul Chisineu Cris se afla in renovare. O reparatie capitala. Primaria localitatii Chisineu Cris a investit pana acum aproximativ 700 de milioane de lei. S-a facut un acoperis nou, un alt tavan, s-a pus parchetul si s-a introdus gazul metan. Gheorghe Burdan, primarul localitatii, ne-a declarat: "Oamenii au nevoie de cultura. Spectacolele de cultura nu pot face decat bine oricarui om care participa la ele. De aceea ne-am luptat si am reusit sa facem aceste reparatii. De fapt, am facut o casa de cultura noua". La aceasta casa de cultura ar mai fi nevoie si de scaune noi, scaune care ar necesita o suma de inca 300 de milioane de lei. Terminarea tuturor reparatiilor este prevazuta pentru anul viitor.

Organizarea conferintei de presa A Partidului Socialist Arad a fost determinata in primul rand de conflictele care au avut loc in timpul si dupa terminarea meciului Ungaria - Romania, intre suporterii celor doua echipe. Dl. Florin Remetean, presedintele filialei Arad, i-a avut ca invitati pe dl. Viorel Sima, noul secretar cu probleme de sport si pe dl. Botis, presedintele Ligii Suporterilor din Transilvania. Dl.Botis, sosit recent din Ungaria, a prezentat pe scurt ce s-a intamplat aseara pe Nepstadion. Se pare ca vinovati de incingerea spiritelor ar fi un grup de tineri maghiari din Targu-Mures, care au strigat lozinci insultatoare la adresa romanilor. Dar nu s-au oprit aici. La iesirea de pe stadion, suporterii romani au avut surpriza de a constata devastarea autocarelor cu care au sosit. Unii suporteri au fost chiar batuti, fiind necesara spitalizarea lor. In aceste conditii, Partidul Socialist impreuna cu Liga suporterilor cer UDMR-ului, filiala Arad, sa ia atitudine fata de aceste manifestari huliganice. Acelasi lucru ar trebui sa-l faca si Ministerul de Externe, atitudinea maghiarilor insemnand o jignire la adresa intregii tari. De asemenea partidul Socialist isi va schimba atitudinea fata de UDMR, adoptand masuri radicale. Partidul Socialist a criticat imobilismul Guvernului. Acest guvern nu va reusi sa determine UDMR-ul sa renunte la pretentiile lor. In ceea ce priveste decizia luata de Radu Vasile, referitoare la infiintarea universitatii bilingve, Partidul Socialist protesteaza vehement, considerand-o promotoare a segregarii si separatismului. (VAN: incidentul din Budapesta prezentat de "Romania Libera", "Ziua" si "Evenimentul Zilei")

Lucrari de asfaltare in Arad - (c) Virtual Arad News, 1998Incepand din aceasta luna, sapaturile in municipiul nostru se fac dupa reguli noi. Conform Hotararii 157/25 august 1998, a Consiliului Local Municipal, incepand cu 1 octombrie 1998, lucrarile de refacere a carosabilului si a trotuarelor din Arad sunt executate doar de constructorii agreati de Primarie, respectiv S.C."Cimvest" S.A. si R.A. "Drumuri Municipale". Astfel cei care executa sapaturi in municipiu vor trebui, mai intai, sa incheie un contract cu una din cele doua firme si care, ulterior, vor astupa gropile si vor reface asfaltul.
DACIA (16-22 oct.) Sacalul (SUA)
MURESUL (16-22 oct.) Godzilla (SUA)
ARTA (16-22oct. ) Jocuri periculoase (SUA)
SALA MICA (16-22 oct) Contact (SUA) (VAN vezi si aici)
PROGRESUL (15-18 oct.) Bubuiala in Bronx (SUA)

15 octombrie 1998

Azi, va sosi la Arad o delegatie a landului Salzburg - Austria, condusa de dr. Arno Gasteiger - viceprim-ministru. La aceasta vizita va participa si ambasadorul Austriei in Romania dr. Vetter von der Lille si atasatul comercial al Austriei la Bucuresti. In programul vizitei a fost inclusa o intalnire, ce se va desfasura azi la Consiliul Judetean Arad cu reprezentantii celor patru judete din vestul tarii, membre ale Regiunii V- Vest. Vor fi luate in discutie cu aceasta ocazie, problemele legate de tendintele de dezvoltare a regionalismului in Romania precum si conceptul de dezvoltare economica a regiunii V- Vest. In cursul diminetii de maine se vor purta discutii cu oficialitatile judetului Arad pe tema initiativelor si proiectelor importante ale judetului Arad si posibilele colaborari intre Landul Salzburg - Austria si judetul Arad. In aceeasi zi cu incepere de la 11,30 in Aula Facultatii de Drept a Universitatii de Vest "Vasile Goldis" viceprim - ministrul Landului Salzburg, dr. Arno Gasteiger va sustine o prelegere pe tema "Rolul Austriei in Uniunea Europeana, Federalismul, proiecte de cooperare". In programul vizitei oaspetilor austrieci au fost incluse si o serie de deplasari la obiective turistice din zona Lipova.

Liceul de arta "Sabin Dragoi" din Arad - (c) Virtual Arad News, 1998Acum, in prag aniversar, Liceul de arta din Arad se pare ca este tinta unor jocuri de culise. Puterea de la Bucuresti, la indicatiile finantatorilor externi, va fi nevoita sa reduca numarul liceelor din Romania. Iar in Arad in vizor se afla, printre altele, si Liceul de arta "Sabin Dragoi". Dar sa nu disperam. Sunt doar niste simple zvonuri, niste simple supozitii pe care nimeni nu le poate nici infirma nici confirma. Ceea ce este adevarat este faptul ca personalul didactic si elevii acestei institutii de invatamant isi vad in continuare de treaba, iar la aceste zvonuri nu isi pleaca urechea. In orice caz ar fi o aberatie, ar fi o mare nedreptate ca o institutie ce pregateste viitoarele personalitati culturale ale Aradului, si nu numai, sa fie desfiintata intr-un mod abuziv, subiectiv, dintr-o asa zisa lipsa a fondurilor.

Biserica greco-catolica de la Seitin a fost confiscata in 1948 de guvernantii comunisti si data ortodocsilor. Dupa 50 de ani,duminica 11 octombrie 1998, Biserica a fost inapoiata proprietarilor de drept. Totul a fost intr-o stare de calm si liniste, liniste tulburata doar de lacrimile credinciosilor greco-catolici care plangeau de bucurie pentru ca isi primisera inapoi biserica. Tot duminica s-a savarsit si prima Sfanta Liturghie in biserica, de catre un sobor de preoti condusi de Parintele Canonic Nistor Chisbora, dupa 50 de ani de "ratacire".

Chiar daca nu se afla in situatia critica in care se gaseste R.A. "Drumuri Municipale", S.C. "Gospodarire Comunala" nu sta prea bine din punct de vedere financiar. Cu toate acestea, nu se pune - cel putin deocamdata - problema disponibilizarii personalului, iar de lucru ar mai fi. Principalele lucrari care le stau in fata constau in toaletarea Parcului Europei, devenit in ultimul timp un pardis al boschetarilor, precum si curatarea albiei Muresului in zona bazei sportive "Constructorul" de arbustii si tufele crescute peste masura ca urmare a nivelului ridicat a apelor din acest an. De asemenea angajati ai "Gospodariei Comunale" se vor indeletnici cu saditul unor pomi pe platoul din fata Teatrului de Stat si cu plantatul de arbusti intre liniile de tramvai, pe Calea Aurel Vlaicu.

Maine S.C.Traft - Tricoul Rosu S.A. va implini 80 de ani. Batrana fabrica aradeana, ajunsa la o varsta care impune respect si consideratie, isi va sarbatorii cele opt decenii de existenta in cadrul unei festivitati aniverasare, ce se va desfasura la Hotelul Parc. Gelu Zoica directorul general al fabricii de tricotaje,ne-a declarat: "Sunt foarte fericit ca am reusit sa mentin un colos in viata. La ora actuala, 95% din productia noastra se duce la export. Ma bucura, de asemenea, si faptul ca dam de lucru la inca 14 societati comerciale din Arad, ca ne gandim la dublarea productiei, ca lucrurile merg, in sfarsit, asa cum mi-am dorit, asa cum am sperat atunci cand Tricoul-Rosu o ducea greu." Ii uram si noi "Tricoului-Rosu" un sincer "La Multi Ani " !


14 octombrie 1998

Romania, in mod direct prin orasul nostru se numara printre cele 200 de tari in care in aceste zile se experimenteaza o premiera mondiala. Este vorba de difuzarea concomitenta in 200 de tari si in 40 de limbi a unui ciclu de conferinte pe teme religioase sustinut de pastorul Dwight Nelson de la Universitatea Andrews din Statele Unite ale Americii. Aceste conferinte vor fi transmise in direct in perioada 10 octombrie - 15 noiembrie 1998 si sunt intitulate generic "Bunul meu prieten Dumnezeu". Acest ciclu de conferinte se transmite si pe Internet si, asa cum spuneam, prin satelit prin intermediul unor R.L.V.-uri speciale, avand in premiera mondiala acoperire globala totala. Tematica abordata de pastorul Nelson se vrea un raspuns la multiplele intrebari si framantari ale oamenilor, generate de actualul context global de criza si nesiguranta. Conferintele pot fi vizionate la bisericile crestine adventiste, in fiecare zi, mai putin joia.

Ieri, Consiliul de administratie al Casei teritoriale a cooperativelor de credit Arad (presedinte d-na Maria Mitra) a inaugurat noul sediu al agentiei cooperativei de credit din localitatea Seitin. Au fost prezenti la inaugurare factorii de decizie din Seitin in frunte cu primarul localitatii dl. Ilie Avram, precum si reprezentantii a celorlalte 20 de cooperative de credit de pe intinsul judetului Arad. Doamnele Ardelean Silvia si Pop Sofia, presedinta si respectiv contabilul sef al agentiei din Seitin vor primii pe viitor clientii intr-un "sediu amenajat la standarde europene", ne-a declarat primarul Seitinului care , asa dupa cum ne confirma si d-na Maria Mitra, este extrem de mandru si de multumit de agentia din localitate. "Suntem convinsi ca si clientii bancii, care sunt locuitori din zona, inclusiv din Semlac, vor fi la fel de multumiti", a conchis doamna Maria Mitra.

Nu este o noutate ca pentru majoritatea primariilor cea mai mare problema este... lipsa banilor. Nu acelasi lucru se intampla insa si la Nadlac, localitate care potrivit celor spuse de viceprimarul Cornel Iardek, reprezinta o veritabila exceptie. "Prin autofinantare, atragem anual peste 500 de milioane de lei, ceea ce a facut posibila angajarea de investitii", ne declara dl. Cornel Iardek . La Nadlac, banii au fost folositi pentru repararea drumurilor (140 milioane lei), trotuarelor (119 milioane lei),bransarea rampei de gunoi (30 milioane lei) etc. In ceea ce priveste igienizarea localitatii, Primaria Nadlac s-a asociat cu o societate comerciala, din al carei profit, administratiei locale ii revine 30%. De fapt, tocmai aceasta modalitate de "asocieri" - ne spune viceprimarul - aduce bani in bugetul local. Noi nu suntem pentru concesionari - marturiseste dl. Cornel Iardek, ci preferam asocierile cu diferite societati comerciale interesate, urmand ca Primariei sa-i revina un procent din profit! Sigur, norocul Nadlacului este ca orasul reprezinta cea mai mare "poarta" de intrare in tara, cu toate consecintele ce decurg de aici. Realitatea a demonstrat insa, ca acelasi noroc ti-l faci uneori si singur...

Fundatia universitara "Vasile Goldis", Univesitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad, centrul universitar si preuniversitar filiala Sebis, a organizat in data de 11 octombrie 1998, o noua sesiune de admitere la formele de invatamant : *Colegiul universitar de Marketing in Turism si activitati hoteliere si Colegiul de asistenta sociala. Dintr-un numar de 40 de candidati inscrisi la Colegiul de Marketing au fost admisi 37, iar la Colegiul de asistenta sociala din 25 candidat au fost admisi 22. Din partea Universitatii "Vasile Goldis"Arad au fost prezenti domnul conferentiar universitar dr. Alexandru Roz - secretar stiintific, domnul Romeo Trifa - directorul Departamentului invatamant preuniversitar, coordonatorul filialei universitare Sebis, iar din partea orasului Sebis a fost prezent primarul ec. Gheorghe Feies.

Conducerea societatii aradene de distributie a energiei termice a anuntat ca s-au facut toate pregatirile tehnice pentru distribuirea agentului termic. Astfel, furnizarea caldurii in apartamente va incepe de vineri, daca vremea va ramane la fel de rece ca si ieri. Numai o mica parte din consumatori, cei care au fost debransati de la retea sau mai au de executat lucrari la propriele instalatii, nu vor beneficia de energia termica in primele zile. Instalatiile societatii ARTERM au fost supuse tuturor probelor tehnologice, fiind verificata si rezistenta instalatiilor din punctele termice. Conform legii, ARTERM trebuie sa puna in functiune instalatiile de incalzire a consumatorilor racordati la retea,in cazul in care se inregistreaza consecutiv timp de trei nopti, o temperatura medie de sub 10° Celsius.


13 octombrie 1998

Aeroporturile din Arad si Timisoara sunt cele mai vizate pentru rezolvarea situatiilor de urgenta si neprevazute, in cazul in care Romania pune la dispozitia navelor NATO spatiul sau aerian. Comandantul aeroportului Arad, Gheorghe Udrescu a declarat  luni pentru MEDIAFAX, ca personalul celor doua aeroporturi are obligatia sa asigure aterizarea avionului in conditii de maxima siguranta. CSAT a hotarat , duminica, sa puna spatiul aerian al Romaniei la dispozitia avioanelor NATO, numai "in cazuri de urgenta si neprevazute". Consilierul prezidential pe probleme de aparare, Dorin Marian, a precizat ca Romania va permite accesul fortelor NATO in spatiul sau aerian, doar in urmatoarele situatii : "defectiuni tehnice, sau misiuni de salvare cautare".

Deputatul taranist Radu Ghidau si-a inaugurat, duminica, cabinetul parlamentar din Halmagiu. El este situat in aceeasi cladire in care, in 15 decembrie 1849, a fost arestat, de catre o patrula austiaca, Avram Iancu. La eveniment au mai participat vicepresedintele CJA Romulus Tasca, consilierul judetean Ionel Costin, primarul comunei Halmagiu - Emil Marin Iorga, Gheorghe Sotoc, presedintele PNTCD Halmagiu, si alti taranisti din comuna si din Varfurile si Gurahont. Dupa ce a participat la slujba oficiata la biserica ortodoxa din localitate, in care s-a inchinat un pomelnic in memoria martirilor taranisti, delegatia, impreuna cu numerosi membri de partid din comuna, au asistat la sfintirea, de catre preotul protopop Viorel Nan, a cabinetului parlamentar. Dupa amiaza, la primarie, a fost organizata o intalnire cu halmagenii, in cadrul careia acestia si-au spus pasurile. Marea majoritate a problemelor au fost legate de retrocedarea padurilor si starea jalnica a drumurilor din zona. O alta nemultumire a satenilor este ca la scoala din comuna inca se mai preda limba rusa, dar engleza nu.

In weekendul trecut, la maternitatea din Arad s-au nascut doua perechi de gemene. Sambata, Baghinca Veronica, din Vinga, mama a inca doi copii, a adus pe lume, prin nastere spontana pe Adela (2300 g) si Anita (2150 g). Ambele fetite au necesitat la nastere manevre de reanimare. Peste doua zile, duminica, Susan Luminita din Curtici a devenit fericita mama a gemenelor Roberta (2400 g) si Carolina (3000 g). Criste Claudia, tot din Curtici, a nascut spontan in data de 3 octombrie pe Cristina (1500 g) si pe Cristian (1700 g). Gemenii au fost transferati la terapie intensiva unde au primit ingrijiri in incubator,evoluand bine - ne-a declarat doamna Doina Teodorescu, medic primar, sef sectie neonatologie I. Asadar, la Spitalul Matern din Arad "s-au intalnit" trei perechi de gemeni. Cei din Curtici cu certitudine se vor cunoaste intre ei. Bun venit nou nascutilor si felicitari parintilor !

Ca urmare a cresterii insemnate a accizelor, determinat de evolutia monedei europene (ECU), SNP "PETROM" S.A. Sucursala Peco Arad face cunoscut populatiei ca, pentru a nu desfasura activitati in pierdere, va majora, incepand de maine, preturile la produsele petroliere purtatoare de accize livrate prin statiile de distributie. Astfel, pentru benzina super plus CO 98, de la 4600 lei/litru se va ajunge la 4800 lei/litru. De asemenea, benzina premium va costa 4600 lei, benzina premium fara plumb 4450 de lei, iar pentru motorina auto se vor plati 3400 lei. In cazul unor livrari din depozite, preturile la motorina, uleiuri minerale, petrol, combustibili etc.vor ramane neschimbate.

Maine, incepand cu orele 12,30, va avea loc la Hotel Central intalnirea comuna a trei filiale ACR din Romania (Arad, Timis si Bihor) cu trei filiale membre ale aceluiasi club automobilistic din Ungaria. Intalnirea are ca prim scop discutarea si analizarea pe linia automobil clubului a sigurantei rutiere in zonele de frontiera, prin colaborari ale celor doua cluburi din Romania si Ungaria. Victor Jucu, presedintele filialei Arad a Automobil clubului Roman ne-a declarat : "Aceasta initiativa este una cat se poate de fructuoasa, mai ales ca prin aceasta intalnire se pot pune bazele unor colaborari care vor face, dupa parerea mea, in aceasta zona de frontiera vestica, daca nu mai putin aglomerata, cel putin mai sigura din punct de vedere rutier".


12 octombrie 1998

Festivalul de teatru clasic la Arad - (c) Virtual Arad News, 1998A patra editie a Festivalului de Teatru Clasic din Arad s-a incheiat cu superproductia Nationalului bucurestean "Azilul de noapte" ce a reunit o parte din asa numita generatie de aur a teatrului romanesc, in regia lui Ion Cojar. A fost o Editie echilibrata, cu propuneri regizorale sui-generis, in care Teatrul aradean, spre deosebire de anul trecut, s-a impus printr-un spectacol de tinuta, indelung aplaudat de spectatori si de teatrologi. La inchiderea Festivalului trebuie mentionat efortul extraordinar al organizatorilor si daruirea fara rezerve a intregului colectiv al Teatului aradean, asa incat Editia ´98 poate fi socotita o deplina reusita.. Ea indreptateste speranta noastra de continuitate. Deci, la revedere in 1999 !!!

Pericolul izbucnirii unui conflict armat in Iugoslavia ii obliga pe soferii camioanelor de mare tonaj, care doreau sa tranziteze aceasta zona, sa isi modifice traseul initial si sa traverseze tara noastra. Incepand de vineri, politia maghiara dirijeaza tirurile care se indreapta spre granita Iugoslava, catre punctele de frontiera de la Nadlac, Varsand si Bors. Din surse sigure am aflat ca la Vama Nadlac, ieri, intre orele 7,00 si 19,00 au fost vamuite circa 200 de tiruri. Lungimea "cozii" formate pe teritoriul Ungariei era de cativa kilometri iar aceasta creste de la o ora la alta. Nu stim cat va dura aceasta situatie, cert este ca incepand cu 1 noiembrie 1998 punctele vamale de la Varsand si Bors se vor inchide, datorita inceperii lucrarilor de modernizare, atat pentru traficul de marfa cat si pentru cel turistic. Pentru traficul de marfa, singura poarta rutiera din vestul tarii, care va ramane operabila va fi cea de la Nadlac, care, cu toate ca a fost modernizata de curand nu va putea face fata numarului mare de autocamioane de mare tonaj.

Deputatul Radu Ghidau a afirmat sambata, in cadrul unei conferinte de presa, ca-i va trimite o scrisoare directorului FPS Arad, liberalul Doru Sever Puia. In Epistola se va face referire la numirile unor "specialisti" in unele consilii de administratie. Unele surse din PSDR Arad ne-au declarat ca sunt nemultumite cu privire la activitatea directorului FPS Arad, acest fapt urmand a fi pus in discutie in Consiliul politic local de acum in doua saptamani. Deputatul Mihaita Calimente s-a exprimat, la conferinta de presa a PNTCD Arad de sambata, pentru restructuirarea FPS si schimbarea lui Sorin Dimitriu. El a afirmat ca opozitia la reforma nu vine din convingeri politice, ci din frica unora de a nu-si pierde privilegiile.

Urmand traditia unor fructuoase schimburi de experienta trimestriale, o delegatie a Inspectoratului pentru Protectia Consumatorilor din Bekescsaba Ungaria, a facut vineri o vizita de lucru la OJPC Arad. Discutiile de la sediul OJPC Arad s-au axat pe comercializarea produselor second-hand, pentru care in ambele tari nu exista legislatie. In ceeeace priveste produsele de imbracaminte, acestea nu se comercializeaza in Ungaria in magazine si deci nu creaza probleme inspectorilor. Produsele electrocasnice sunt supuse unor teste de electrosecuritate ca si la noi dar nu le sunt acordate garantii. In partea doua a programului de lucru s-a vizitat magazinul Ziridava facandu-se un util schimb de pareri asupra modului de inspectie in cele doua tari. S-au gasit nereguli in ceea ce priveste produse cu instructiuni de folosire netraduse, produse de imbracaminte cu insemne incomplete, carne proaspata expusa in aceleasi compartimente cu preparate din carne care au suferit tratamente termice, produse alimentare fara termene de valabilitate inscriptionate etc. In general aprecierea asupra modului de expunere si a calitatii produselor a fost favorabila, neregulile constatate urmand a fi corectate de OJPC Arad, in perioada urmatoare.

Dupa cum aflam de la Inspectoratul de Sanatate Publica Arad, incepand cu data de 15 octombrie se desfasoara campania nationala pentru combaterea rujeolei si rubeolei, boli care pot da complicatii grave. Singura posibilitate de a preveni aceste boli este vaccinarea. Aceasta campanie se adreseaza populatiei in varsta de 7-18 ani, care nu a fost vaccinata cu doua doze de vaccin antirujeolic. Vaccinarea elevilor se face in scoli, iar a copiilor nescolarizati in centrele de vaccinare din incinta dispensarelor medicale de pediatrie. Vaccinarea este gratuita.


Arhiva

Ati pierdut o stire importanta? Nici o problema! Consultati arhiva stirilor "Virtual Arad".


typewr.gif (252 bytes) Stiri compilate si redactate de Gheorge Puterity si Florin Nicolae Trutiu.
html0a.gif (339 bytes) Adaptare pentru Web de Draghi Puterity.

return Inapoi la pagina principala.

Stirile Virtual Arad au avut in total counter vizitatori.