Asezat la poalele Plesei si ale Dealului Viilor, orasul Sebis isi oglindeste noua sa imagine urbana in apele limpezi ale raului Valea Deznei. Din vechea comuna nu au mai ramas decat cateva cladiri mai importante: scoala veche, castelul, unele case mai mari care ati par miniaturi pe langa zecile de blocuri, pe langa spitalul, liceul si magazinele spatioase. In centrul orasului un parc impunator a inlocuit veche piata plina cu noroi si balti.

Parohia ortodoxa romana din Sebis este atestata documentar la anul 1542 ceea ce presupune existenta unei biserici, construita in mod cert din lemn. Despre o biserica din lemn avem informatii din conscriptia lui Sinesie Jivanovici de la 1755, aceasta avnd hramul "Sfintii Arhangheli" si nu era de mult timp construita. La 21 august 1783 este inregistrata aprobarea cererii "targovetilor de rit greco-unit" din sebis care doreau ridicarea unui nou locas de cult. In anul urmator. 1784, este amintita deja "biserica nou ridicata din Sebis" construita din lemn si situata "in spatele garii, intre casa picherului si casele functionarilor garii" pe locul unde pana nu demult puteau fi vazute urmele unui cimitir. 
Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, sisematizandu-se localitatea, biserica de lemn a fost mutata in Parcul gorunilor aproape peste drum de locul actualei biserici. In anul 1829, parohia depune o cerere pentru intocmirea actelor necesare edificarii unei noi biserici, aprobarea dandu-se sub anumite conditii, impotriva carora episcopul Nesto Ioanovici al Aradului a protestat, insa fara nici un rezultat. Cu toate greutatile intampinate, in anul 1834 este terminata edificarea bisericii actuale, cea veche din lemn fiind demolata.

Stravechea comuna Sebis nu mai poate fi cunoscuta decat din filele istoriei sau imaginile timpului. In secolul al XVIII-lea, dar mai ales dupa 1840, Sebisul devine centrul unei regiuni metalurgice. Ea si-a incetat activitatea cu vreo 50 de ani in urma datorita concurentei si epuizarii zacamintelor pe care le folosea. Traditiile industriale ale Sebisului au fost reluate in anii urmatori dezvoltindu-se o puternica intreprindere a industriei locale. Viata industriala a orasului se evidentiaza prin Fabrica de mobila, Intreprinderea forestiera, Fabrica de paine, materiale de constructie, confectionarea pietrelor de moara, ateliere mecanice, si altele.

Sebisul este cel mai important centru comercial al vaii mijlocii a Crisului Alb. Targurile organizate in ziua de luni, miercuri si vineri atrag sute de tarani, incepind de la Brad pana la Pancota.

La liceul de cultura generala (bulevardul Victoriei) vizitatorii pot vedea o parte din colectia de obiecte istorice si etnografice adunate de un harnic colectiv local, expuse intr-un punct muzeistic. Obiectele rezulta din sapaturile efectuate in jur, provenind din epoca paleoliticului si pana in epoca feudalismului dezvoltat, depistate mai ales la Iosasel, Berindia, Chisindia, Cetatea Deznei etc. Deosebit de interesante sunt obiectele etnografice romanesti, reprezentate prin ceramica de diferite tipuri din valea Crisului Alb (Tirnavita, Hontisor), icoanele pe sticla, precum si piese caracteristice zonei etnografice Buteni. Intre acestea se numara un razboi de tesut, mobila populara, cause, tulnice precum si faimosul steag si pom de nunta de la Chisindia.

Se poate mentiona ca in viata culturala incepand cu anul 1998 va functiona si o subsectie a Universitatii de Vest "Vasile Goldis" cu cateva sectii. Langa parcul orasului se gaseste un castel (azi Biblioteca oraseneasca), care dateaza de la inceputul secolului al XIX-lea. Compus dintr-un singur corp de cladire, exteriorul spatiosului castel purta initial amprentele barocului tarziu dar ulterior sufera mai rnulte adaptari. In piata Victoriei se ridica un frumos monument in memoria eroilor romani cazuti in razboiul antihitlerist.

De la Sebis, drumul se bifurca in doua drumuri importante. Primul ne conduce in statiunea Moneasa (18 Km). Al doilea merge pe Crisul Alb in sus pe malul drept al acestuia.

Pornind pe traseul care duce spre Moneasa, trecem pe langa cariera de piatra ce se gaseste in imediata apropiere a soselei, la locul numit "Stramtura", intre orasul Sebis si cartierul Prajesti. Este de fapt o vale epigenetica sapata de apa Deznei care a strapuns un baraj vulcanic ce azi inchide in nord depresiunea Dezna–Buhani. De la stramtura spre Moneasa trecem pe linga padurea Prajesti, la marginea careia se contureaza strandul orasului Sebis. Taranii din aceste parti au dus o lupta eroica in perioada revolutiei de la 1848 impotriva domeniului de la Sebis. Dupa 3 km de mers de la Prajesti se iveste pasunea Donceni, una din primele pamanturi din judetul nostru ocupate de tarani in timpul revolutiei de la 1848. Parcurgand depresiunea Dezna-Buhani, observam un relief mai coborat marginit atat in est cat si in vest de dealuri piemontane, pe dreapta dealul Salagenilor si Lazului, pe stinga dealurile Mineadului si Slatinei de Cris. Acestea sunt acoperite de pasuni si culturi. Noile plantatii de livezi de pomi si inierbarea plantelor pun stavila fenomenului de eroziune torentiala.