Coborand din nou inspre sud si continuand drumul pe Valea Crisului, ajungem in comuna Varfurile (Ciuci), atestata documentar din secolul al XV-lea, purtand actuala denumire din anul 1926. Izvoarele istorice confirma ca aici se gasea centrul unui voievodat romanesc, care facea parte din marele domeniu al Siriei. Voievodul de Ciuci este amintit in 1514, cu ocazia rolului de frunte avut in predarea cetatii Soimos pe seama rasculatilor condusi de Gheorghe Doja.

Istoricul maghiar Marki Sandor, afirma ca la anul 1648 aici exista o biserica, fara a preciza din ce material a fost construita. Conscriptia lui Sinesie Jivanovici consemneaza la 1755 existenta unei foarte vechi biserici de lemn, cu hramul "Sfintii Arhangheli", pe care in anul 1771, credinciosii doreau sa o inlocuiasca cu alta noua, dar se loveau de masurile guvernului care le interzicea. 
La 21 martie 1772, episopia Aradului cerea permisiunea de reparare macar a bisericii din Varfurile, insa guvenul, la 6 aprilie, cere tablei comitatului Zarand, un raport in acest sens. Ea anunta cuvenul ca biserica a fost inchisa din ordinul comitelui Paul Hollaki, pe motiv ca a fost construita fara permisiunea autoritatilor.  Nu cunoastem rezultatul interventiei. 
Actuala biserica a fost construita in anul 1889 din piatra si are hramul celei vechi.

Se pare ca centrul voivodal se gasea in partea de nord-vest a comunei, pe locul denumit ”Curtescul” aproape de ”Hiread” sau ”Heread”, unde se disting terasamentele unor cladiri si santuri. In secolul al XVl-lea, in 1566 si 1572, este dovedita existenta unei fortificatii care strajuia granitele Transilvaniei impotriva atacului otoman. Aici poposeau si haiducii care nelinisteau teritoriul cotropit de turci.
Prin pozitia sa strategica, cetatea de la Varfurile se integra sistemului de aparare vestica a tarilor romane. In perioada eliberariiIneului de sub stapanirea turceasca (1595 – 1658), fortificatia de la Varfurile strajuia drumul ce ducea spre Oradea. In secolul al XVIII-lea se instaleaza aici centrul unui domeniu feudal. Traditia populara a pastrat amintirea faptului ca iobagii erau chemati in acest loc, la robota. Femeile, venite la lucru la Curtea domneasca, aduceau copiii mici pe care ii incredintau uneia dintre ele, pana cand celelalte indeplineau sarcinile datorate stapanului.

In cadrul rascoalei antihabsburgice a curutilor (1703 – 1711), condusa de Francisc Rakoczy al II-lea, la care au participat si masele romane din Zarand, locotenentul Dragul a incercuit la Varfurile o unitate habsburgica si a constrans-o sa capituleze in 1708.

Cariera de piatra din localitate era renumita odinioara pentru exploatarea crancena si numeroasele accidente provocate de conditiile rudimentare de lucru. O mare parte a populatiei comunei furnizeaza mana de lucru pentru carierele de piatra, cat si pentru exploatarea lemnului de pe Valea Leucii. Multi lucreza ca muncitori minieri la Brad. De la Varfurile drumurile se ramifica in mai multe directii: Vascau - Beius - Oradea, Arad - Brad.