De
la marginea Bontestilor
se deschide o frumoasa panorama asupra Gurahontului in care
se vad cladirile spitalului, aflat in partea de sus a comunei
pe o panta de deal, liceul de cultura generala, fabrica de conserve,
etc.
In anul 1755 este consemnata existenta unei
biserici de lemn, noua, cu hramul "Sfantul Mucenic Gheorghe"
inlocuita cu alta, edificata tot din lemn, cu hramul "Bunavestire",
sfintita in 1779. In anul1849 a fost construita din piatra
biserica cu hramul "Bunavestire", care urmeaza sa
fie demolata pentru ca in toamna anului 1996 a fost tarnosita
noua biserica din caramida.
Comuna a avut un trecut istoric zbuciumat.
Locuitorii acestei comune, ca si cei din localitatile invecinate,
au participat la rascoala din 1784 condusa de Horia si la
revolutia burghezo-democratica din 1848 din Transilvania condusa
de Avram Iancu, raspunzand cu entuziasm la chemarea prefectului
Ioan Buteanu. Pe strada principala
se afla cladirea primariei, care in anii 1918-1919 a gazduit
Consiliul National Roman comunal, ales de "obstea comunei
fara deosebire de lege si nationalitate". La 26 noiembrie
in acel an la "Casina" un numar impresionant de
peste 5000 de alegatori, adunati din cercul electoral al Iosaselului,
au desemnat cei cinci reprezentanti oficiali, pentru Marea
Adunare Nationala de la Alba Iulia.
In curtea bisericii ortodoxe, o troita sculptata
strajuieste mormintele eroilor care si-au dat viata la Prunisor
pentru apararea tarii impotriva invaziei fasciste.
Trecand podul peste Crisul Alb, ajungem pe
malul nordic in fosta localitate Iosasel, inclusa astazi in
Gurahont. Aici se inalta monnumentul lui Ioan Buteanu, ridicat
in 1934 si restaurat ulterior. Osemintele eroului
inmormantat aici la 1924 au fost transportate in cimitirul
de la Tebea si inhumate alaturi de mormantul "Craiului
Muntilor". Pe malul nordic al Crisului Alb, nu departe
de monument si aprope de sosea se gaseste o salcie despre
care s-a transmis din generatie in generatie
amintirea faptului ca pe ocraca a acesteia a fost spanzurat,
la 23 mai 1849, Ioan Buteanu, prefectul Zarandului, luptator
pentru drepturile poporului roman din Transilvania si pentru
colaborarea fortelor revolutionare romano-maghiare. El a cazut
victima maiorului Hatvani, care prin atacurile sale impotriva
motilor condusi de Avram Iancu a ingreunat actiunile de impacare
a celor doua tabere.
Pornind spre centrul Iosaselului,
la o distanta ce cca 100 m, intalnim un castel, construit
in stil neoclasicin prima jumatate a secolului al XIX-lea
si care a primit forma actuala dupa 1849.
Importanta istorica a Iosaselului este determinata
in mare masura de descoperirile arheologice incepute in anul
1925 in zona din partea de nord a localitatii in special la
locurile cu numele de Valea Cremenoasei, Valcele si Zoapar.
Aici au fost identificate doua ateliere de cioplire a opalului,
unde mesteri ai comunitatilor primitive au facut arme si unelte,
cu varfuri de lance, razuitoare, daltite,
lame, etc. Obiectele apartin paleoliticului, cele mai multe
piese pastrandu-se la muzeele din Arad si Oradea. Cateva obiecte
se afla insa si la Scoala din Iosasel.
De la Iosasel-Gurahont pornind in directia
nordica, lateral de drumul judetean, pe un drum pietruit,
dupa iesirea din Iosasel ni se deschide unul dintre cele mai
pitoresti colturi ale judetului Arad: Valea Zimbrului.Aceasta
datorita frumusetii si tihnei locuitorilor, puritatii aerului
si aspectelor specifice de viata marturie stand casele durate,
dupa o straveche randuiala, din barne groase de lemn, alaturi
de care se inalta cele noi, zidite dupa un nou obicei din
caramida, dealurilor din jur cu paduri dese, care creeaza
un fond verde odihnitor,susurul apei pravalite peste pragurile
de piatra care fac sa vibreze linistea din jur si sa ramana
statornica numai coama muntilor Codru-Moma, spre care inaintand
ajungi la intalnirea cu frunzele de laur.
|
|