Locuitorii satului Felnac s-au stabilit
in aceasta comuna dupa anul 1700, fiind alungati din Aradul
Nou de autoritatile habsburgice.
In hotarul comunei Felnac se gasesc urmele cetatii Felnacului,
existenta la inceputul secolului al XIV-lea si reconstruita
prin 1500, fiind demolata la sfarsitul secolului
al XVII-Iea.
Ea s-a evidentiat in luptele antiotomane.
In 1758 exista o veche biserica edificata
din caramida, cu patru ferestre, doua usi pentru intrare,
cupola de scandura acoperita cu sindrila, turla de lemn cu
un clopot, pardoseala de caramida. Sfanta Masa era din tigla.
Tampla bisericii era din tigla arsa, deasupra o icoana ce
reprezenta "Rastignirea Domnului" si patru icoane
imparatesti. In pronaos mai existau 6 icoane si o cristelnita
de tigla.
Hramul bisericii era "Sfintii Arhangheli" si avea
un antimis sfintit la 3 noiembrie 1733 de catre episcopul
Nicolae Dimitrievici. Biserica a fost inlocuita cu actuala
edificata intre 1804- 1806 sdi are hramul celei vechi. Pana
in anul 1897 a fost folosita in comun atat de catre romani
cat si de sarbii ortodocsi din localitate.
 Dupa cadrea capitalei Banatului, sub
stapanirea "Semilunei" (1552), si soarta Felnacului
a fost pecetluita. Numai razboiul de eliberare din 1595 condus
de Mihai Viteazul ii aduce scaparea. In 1596, fara sa astepte
trupele ardelenesti, care se pregateau de asediu, garnizoana
turca fuge la Timisoara.
Dar peste doi ani Felnacul este din nou capturat
de turci. Importanta cetatii a retinut si atentia lui Mihai
Viteazul care in anii 1599-1600 se preocupa de asigurarea
granitelor vestice ale celor trei tari romane unite.
De aceea in tratativele diplomatice duse cu
imparatul Rudolf isi formuleaza categoric pretentia la cetatea
Felnacului.
Intorsatura nefavorabila a evenimentelor a
prelungit stapanirea otomana de aici pana la sfarsitul sec
al XVII lea, cand cetatea este demolata potrivit prevederilor
pacii de la Karlovitz (1699).
|