|
 Situat la poalele muntilor Zarandului
si la 7 km de Tarnova,
satul Araneag se mandreste cu o vechime atestata in documente
inca din secolul XIV, punandu-l alaturi de alte localitati
foarte importante pe vremuri.
O legenda spune ca denumirea ar veni din
maghiara, de la ARANY AG ce se traduce prin "creanga
de aur" fapt ce ar putea deriva de la fostele mine
de aur (sau "Bai") aflate in hotarul satului
si pe care batranii satului inca le mai stiu, iar alta legenda
ar spune ca denumirea vine de la primul locuitor intalnit
in zona de catre autoritatile vremii ce voiau sa dea nume
satului, locuitor ce s-ar fi numit NEAGU si care tocmai isi
ara tarina: de aici ar veni ARA NEAGU = ARANEAGU 
Prima atestare oficiala a satului
o constituie "Diploma" regelui Sigismund
al Ungariei din 14 august 1390 in care, alaturi de alte
5 districte romanesti (districtus olahales) din Comitatul
Zarandului este pomenit si Araneagul in grafia ARANAGH.
In 1441 este pomenit ca "voevodat"
in componenta cetatii Siria, iar in 1444 cand cetatea Siria
este cedata lui Iancu de Hunedoara, alaturi de alte 140-160
de localitati este pomenit si "districtul Araneag".
Tot "voevodat" este pomenit si in 1464
cand regele Matei Corvin cedeaza aceiasi cetate Siria, familiei
Bathony.
 In anii 1493-1494 este pomenit in vechile
documente chiar "voevodul Vasile de Araneag"
"Urbariul domeniului
cetatii Siria" din 1525 consemneaza ca la acea data
satul "roise", existand acum 4 sate Araneag:
Felse-, Zekes-, Medves- si Also-Araneagh care impreuna aveau
92 de familii.
La recensamantul sau "Conscriptia"
din 1746, satul se adunase din nou si era format din numai
41 de familii, pentru ca la inceputul secolului XX (în anul
1910) sa aiba 1205 suflete. 
Din punct de vedere religios, satul
a fost dintotdeauna de veche credinta ortodoxa, consemnandu-se
existenta inca din 1525 a unor preoti ortodocsi - Ioan
in Araneagul de Jos si Nicolae in Araneagul de Mijloc - iar
in 1746 preotul se numea Sav.
Satul avea biserica de lemn, consemnata
din 1734 - cu hramul Adormirea Maicii Domnului - iar din 1870
dainuie actuala biserica zidita din piatra cu hramul celei
vechi.
Locuitorii se ocupau in principal
cu cresterea vitelor si cultivarea pamantului, dar mai produceau
si tuica avand cateva "caldari" pentru
asa ceva, iar prin 1851 aveau chiar si 9 mori mici de parau
cu care isi macinau "bucatele". Spre sfarsitul
secolului trecut unii din ei construiau si ciubere, cazi,
troace sau linguri din arin, cu care ajungeau spre vanzare
chiar si in targurile din Baia, Giula si Seghedin din actuala
Ungarie.
La sfarsitul secolului
XIX si inceput de secol XX s-a facut exploatarea padurilor
din zona in sistem intensiv, fapt ce a dus la construirea
unei linii ferate inguste ce facea legatura intre exploatatiile
forestiere de la Casoaia si localitatea Pancota,
de unde lemnul era dus mai departe pentru prelucrare. Chiar
si acum se mai vad foarte bine urmele "strecului"
ce ocolea satul pe la vest, urme ce constau in poduri solide,
unele folosite inca la circulatie.
In vremurile din urma, satul a suferit
acelasi fenomen de imbatranire ca majoritatea localitatilor
din zona, el traind acum mai mult din amintirile frumoase
ale trecutului, si mai sperand totusi ca pana la urma cineva
va fi fermecat si interesat de frumusetea locurilor sale.
Monografia localitatii Araneag este realizata
de Dl. Ioan Butariu- fiu al satului Araneag:
nbutariu@nomade.fr.
|
|
